Nemulțumirea unui electrician cu 30 de ani de experiență: „Oamenii fac economii”
Tehnologia modernă avansează într-un ritm amețitor, dar instalațiile electrice din spatele ei rămân neschimbate. Iar o infrastructură electrică învechită reprezintă un pericol uriaș pentru siguranță; riscul de incendiu poate crește semnificativ.

Proprietarii din întreaga lume alocă sume uriașe pentru lucrările de renovare, dar, în general, aspectul la care aleg să facă economii este exact cel la care ar trebui să cheltuiască oricât este necesar. Este vorba despre instalația electrică, iar despre această problemă a vorbit și Rodrigo Martín, un electrician în vârstă de numai 30 de ani și director general al companiei Somoscables. Același avertisment l-a dat și tatăl tânărului, Victor, un electrician cu cinci decenii de experiență.
Practic, o infrastructură electrică învechită poate pune în pericol toate investițiile în tehnologie pe care le vom face în casă. Potrivit El Español, tânărul electrician a spus că oamenii sunt dispuși să cheltuiască mii de euro pe mobilă, dar încearcă să facă economii atunci când vine vorba despre electricitate.
Oamenii ignoră cel mai important detaliu
„Oamenii nu au nicio problemă să cheltuiască 4.000 de euro pe o canapea, dar ezită când vine vorba despre instalația electrică”, a spus tânărul electrician, conform sursei citate.
Instalația electrică este, fără doar și poate, unul dintre cele mai importante capitole, atunci când vine vorba despre lucrările de renovare. Iar atunci când este ignorată, poate exista chiar și riscul unui incendiu.
„Într-o renovare poți cheltui 50.000 sau 60.000 de euro, iar oamenii fac economii tocmai la cea mai importantă parte a casei”, a mai spus Rodrigo.
Riscul de incendiu este ridicat
Un alt detaliu remarcat de tânăr este faptul că profilul instalatorului s-a schimbat enorm în ultimii ani.
„Nu mai suntem atât de mult electricieni, suntem mai degrabă specialiști în robotică. Ne ocupăm de lucruri care au schimbat totul: panouri solare, vehicule electrice, sisteme de automatizare a locuinței... În zilele noastre, fie te adaptezi, fie rămâi în urmă”, a explicat acesta.
Practic, potrivit celor doi experți, orice fel de investiție în tehnologie și lucrări de renovare își va pierde valoarea dacă sistemul electric nu este pus la punct.



































