717 persoane, moarte la Mecca într-o busculadă

Ultima actualizare:

    Cel puţin 220 de oameni au murit în urma unei busuclade la MeccaFoto: AP
Cel puţin 220 de oameni au murit în urma unei busuclade la MeccaFoto: AP

Peste 717 pelerini au fost ucişi într-un busculadă, joi (24 septembrie), în apropierea oraşului sfânt Mecca. Alte 805 persoane au fost rănite în urma incidentului, care a avut loc în tabăra din oraşul Mina.

Busculadă a avut loc în oraşul Mina, aflat la doi kilometri de Mecca, unde două milioane de pelerinii sunt aşteptaţi în acest an. Ziua de joi este destinată sacrificiului unei oi şi este considerată cea mai periculoasă zi a pelerinajului, pentru că un număr mare de oameni încearcă să facă acest ritual într-un spaţiu restrâns. 

În imaginile date de Apărarea Civilă saudită, publicate pe Twitter, se poate vedea cu pelerinii se află întinşi pe jos, iar serviciile medicale se grăbesc să le ofere ajutor, conform vice.com.

Peste 220 de ambulanţe şi 4.000 de membri ai serviciilor de intervenţie au fost mobilizaţi la locul busculadei pentru a-i ajuta pe răniţi. Incidentul ar putea fi cel mai sângeros din istoria pelerinajului.

Pelerinajul, cei mai mare din lume, a fost scena unor alte tragedii în trecut, cum ar fi revolte şi incendii. Totuşi, graţie noilor tehnologii de control al mulţimilor şi a reformei infrastructurii din ultimele două decenii, numărul acestor gen de incidente a fost redus drastic. 

Acesta a fost cel mai grav incident produs în timpul pelerinajului la Mecca în ultimii 25 de ani, după cel din iulie 1990, când 1.426 de pelerini au murit într-o busculadă.

Aproximativ două milioane de credincioşi musulmani participă începând de marţi la pelerinajul anual la Mecca (hajj).



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
ploaie freepik jpg
restaurant, foto shutterstock jpg
Gara de Nord, Bucuresti, foto Shutterstock jpg
stramtoarea Ormuz jpg
image png
parva facebook1 jpeg
image png
thedigitalartist ai generated 8723233 jpg
image
image