A făcut băiță, apoi s-a văzut cu Obama. Ce cadou a primit Prințul George

Ultima actualizare:

    Prințul George este atracția serii, făcându-i să râdă pe adulții prezenți în încăpereFoto: Getty Images
Prințul George este atracția serii, făcându-i să râdă pe adulții prezenți în încăpereFoto: Getty Images

Familia Obama a făcut o vizită la Palatul Kensington, acolo unde s-a întâlnit cu membrii Casei Regale a Marii Britanii. Atracția serii a fost micul prinț George, care l-a primit pe președintele SUA îmbrăcat în halat de baie.

Barack și Michelle Obama au ajuns la Palat vineri seară la ora locală 19:15 pentru o cină informală la invitația lui Kate Middleton, a lui William și George. Președintele SUA tocmai ce avusese în după masa zilei de ieri, 22 aprilie, o conferință de presă în care a explicat efectele catastrofale pe care Marea Britanie le-ar avea de suferit dacă cetățenii săi, la referendumul din 23 iunie, ar vota ieșirea Regatului din Uniunea Europeană.

Micuțul George, 2 ani, le-a cucerit inimile celor prezenți, care au uitat pentru câteva minute de problemele cu care se confruntă planeta. George a dat mâna cu Obama și l-a întâmpinat pe președintele SUA îmbrăcat în pijamale, halat de baie și papuci de casă. Al treilea urmaș la tron s-a dus la culcare mai târziu decât de obicei și a primit de la Obama un cal balansoar pe care, la rândul său, l-a primit de la tatăl său atunci când avea vârsta micului George.

A fost cel mai important eveniment ținut la Palatul Kensington. Presa britanică a remarcat că niciodată un președinte al SUA nu a făcut cunoștință cu un membru al Casei Regale care să aibă o vârstă atât de fragedă.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
teren ungaria jpg
cirese shutter1 jpeg
sala universitate istock jpg
reciclare iasi1 jpeg
elevi clasa shutter 303888209 jpeg
peter phillips nunta jpg
loto png
guardia civil getty1 jpeg
image
image