A vrut să bea un suc şi a ajuns milionar

Ultima actualizare:

    Michael Owenby a dat lovitura la loto  după ce a luat un loz pe post de rest
Michael Owenby a dat lovitura la loto după ce a luat un loz pe post de rest

Incredibil, dar adevărat! Michael Owenby s-a îmbogăţit de la un suc. Îi era foarte sete şi s-a dus la magazin să cumpere ceva rece. Fiindcă vânzătorul nu avea rest, a luat un loz, care l-a făcut milionar.

Povestea americanului Michael Owenby, în vârstă de 55 de ani, din Candler, statul Carolina de Nord, uimeşte întreaga lume. Recent, el s-a dus împreună cu un prieten în oraşul din apropiere, Asheville, ca să-l ajute să cumpere o maşină. Au tot inspectat automobilele scoase la vânzare pe Bulevardul Patton, însă amicul nu se putea decide pe care s-o ia. Soarele de toamnă strălucea ca în plină vară, aşa că Owenby a fugit de căldură în magazinul M&S Food, ca să-şi cumpere un suc rece. Abia aşepta să dea pe gât licoarea răcoritoare, care costa doar 0,55 de cenţi (circa 2,20 lei), când vânzătorul i-a spus să-i dea neapărat mărunţiş, fiindcă nu avea monede de rest. 

Ghinionul a făcut ca Owenby să nu aibă decât bancnote, iar cea mai mică să fie de 10 dolari (circa 40 de lei). Aşa că, disperat să-şi cumpere sucul rece ca gheaţa, s-a gândit să ia şi un loz din restul de 9,45 dolari (circa 38 de lei). Nici nu s-a gândit că ar putea să fie câştigător. A vrut să rezolve repede situaţia, fiindcă îi era prea sete ca să aştepte sosirea vreunui client cu mărunţiş. A avut un mare şoc când a răzuit lozul şi a descoperit că i-a adus câştigul de un milion de dolari (circa 4 milioane de lei). Bărbatul spune că va folosi banii câştigaţi pentru a-şi cumpăra o maşină nouă şi restul îi va pune de-o parte pentru a avea o rezervă atunci când va ieşi la pensie. “Este extraordinar! Dacă nu mi se făcea sete, dacă nu mi se făcea poftă de suc, nu aş fi luat lozul şi nu aş fi devenit niciodată milionar”, a spus Michael Owenby, de profesie paznic la Şcoala Gimnazială Erwin. Deşi a câştigat aşa de mulţi bani, bărbatul nu concepe să renunţe la slujba sa umilă. 

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net