Aleksei Navalnîi a intrat în greva foamei. Numai așa ar putea fi consultat de un medic

Aleksei Navalnîi a intrat în greva foamei. Numai așa ar putea fi consultat de un medic

Ultima actualizare:

    Alexei Navalnîi a afirmat că are probleme de sănătate dar nu primește dreptul la îngrijiri medicale Sursa foto: Politico.eu
Alexei Navalnîi a afirmat că are probleme de sănătate dar nu primește dreptul la îngrijiri medicale Sursa foto: Politico.eu

Aleksei Navalnîi, opozantul politic rus încarcerat în Colonia penitenciară numărul doi de la Pokrov, la 100 de kilometri de Moscova, a intrat în greva foamei. El a denunţat lipsa unui acces la îngrijiri medicale şi o „tortură” prin privare de somn.

„Intru în greva foamei, pentru a cere aplicarea legii şi pentru ca să se lase un medic să vină să mă vadă”, anunţă, într-un mesaj postat pe Instagram, Aleksei Navalnîi, care suferă din cauza unor dureri de spate şi picioare.

Aleksei Navalnîi s-a declarat săptămâna trecută victima unei torturi prin privare de somn şi anunţa că suferă de probleme de sănătate. El a anunţat la începutul acestei săptămâni că a fost plasat la izolare.

În februarie, el a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru o afacere de fraudă care datează din 2014 şi despre care el însuşi, ONG-uri şi numeroase capitale occidentale susţin că este una politică.

Săptămâna trecută, apropiaţii săi au spus că se tem că sănătatea sa se va deteriora în detenţie, opozantul plângându-se de dureri la spate şi la piciorul drept. Administraţia penitenciară a estimat la rândul său că starea sa de sănătate este “satisfăcătoare”.

Opozantul rus, victima unei torturi prin privare de somn

Miercuri, Aleksei Navalnîi a afirmat că are dureri şi la piciorul stâng. “Nu mai simt părţi din piciorul meu drept şi acum din piciorul stâng”, a scris el.

El a reafirmat, de asemenea, că este victima “unei torturi prin privare de somn”, dând asigurări că e trezit “de opt ori pe noapte” cu prilejul controalelor gardienilor, scrie news.ro.

Luni, Aleksei Navalnîi a afirmat pe Instagram că a primit mai multe avertismente de la momentul încarcerării sale, ceea ce îl expune la o posibilă trimitere la izolare.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
ulei tigaie istock jpg
zi de zi fara balonare ghid pentru un confort digestiv optim jpg
mrdjrlawrence ankle 3135710 jpg
creier uman Shutterstock jpeg
ceapa verde jpg
Băuturi energizante jpg
hitler  jpg
 Sambuca di Sicilia FOTO Profimedia
image
image