Bărbatul înghițit de o balenă își povestește incredibila experiență: „Mi-am dat seama că eram în gura ei” VIDEO
O experiență demnă de un scenariu de film science fiction. Cam așa poate fi descris momentul trăit de Adrián Simancas, un tânăr din Venezuela, care iese frecvent în larg cu caiacul. El a fost înghițit accidental de o balenă cu cocoașă în timp ce vâslea în Strâmtoarea Magellan. Îngrozit, dar lucid, el a realizat că se află captiv în gura uriașului mamifer. Imaginile filmate de tatăl său au șocat lumea. Adrian a povestit tot ce a simțit secundă cu secundă din momentul în care a fost înghițit și până când balena l-a dat afară.
Captiv în gura uriașului
Adrián Simancas și tatăl său, Dall, explorau coasta Patagoniei când au avut parte de o întâlnire surpriză.

„Am simțit că ceva m-a lovit din spate, apropiindu-se de mine și scufundându-mă”, își amintește tânărul.
Întâmplarea a fost surprinsă pe cameră video montată pe casca tatălui său, care inițial nu și-a dat seama ce se întâmplă.
Tânărul a povestit că a simțind în jurul său o textură vâscoasă și un întuneric apăsător, dar și-a dat seama imediat că se află în interiorul mamiferului.
„Am simțit o textură vâscoasă atingându-mi fața”, a relatat el pentru BBC.
În câteva clipe, și-a dat seama că se află în interiorul balenei.
„Într-o secundă am realizat că mă aflam în gura a ceva, că poate m-a mâncat, că ar fi putut fi o orcă sau un monstru marin”, a declarat tânărul de 23 de ani

Îngrozit, dar încercând să rămână calm, în cele câteva secunde Adrián a fost invadat de gânduri, întrebări, imagini. Oare cât își va putea ține respirația? Va reuși supraviețuiască? S-a gândit la Pinicchio.
„Mi-a fost puțin teamă dacă voi reuși să-mi țin respirația, pentru că nu știam cât de adânc eram.”
„Trebuia să mă gândesc la ce să fac în continuare”, a spus el.
Din fericire, după câteva secunde care au părut o eternitate, balena l-a scuipat înapoi la suprafață.
Caiacul i-a salvat viața
Balena l-a eliberat rapid, iar tânărul s-a trezit ridicându-se spre suprafață unde și-a văzut tatăl, care inițial nu înțelegea ce se întâmplase.
Imaginile surprinse de Dall Simancas au arătat amploarea incidentului. Adrián a fost surprins să vadă cât de mare era balena.
Potrivit specialistului Roched Jacobson Seba, balenele cu cocoașă nu pot înghiți obiecte mari, deoarece gâtul lor este îngust. Cel mai probabil, balena se hrănea cu un banc de pești și l-a înghițit accidental pe Adrián împreună cu hrana sa.
„Din punct de vedere fizic, ele nu pot înghiți obiecte mari precum caiace, anvelope sau chiar pești mari precum tonul”, a spus el.
„În cele din urmă, balena a scuipat caiacul pentru că era fizic imposibil de înghițit”, a explicat expertul.
Întâmplarea a atras atenția asupra riscurilor pe care le implică sporturile nautice în apropierea acestor creaturi uriașe. „Este un memento important pentru ca oamenii să evite ambarcațiunile silențioase în zonele frecventate de balene”, a avertizat Seba.
Acum, Adrián consideră că a primit o a doua șansă la viață și privește aventura sa ca pe o lecție prețioasă.