Boala cumplită cu care s-a ales o femeie după o vacanță în India: „Se târa pe podea, se ascundea după perdea”
Ceea ce trebuia să fie o vacanță de neuitat în India s-a transformat într-o adevărată dramă pentru Lowri Denman, originară din Cardiff. Medicii i-au descoperit 38 de paraziți în creier. Iată cu ce diagnostic s-a confruntat și de unde a pornit totul.

Lowri a observat primele semne ale bolii în 2010, la trei ani după vacanța din India, când a descoperit o tenie după ce a mers la toaleta unui restaurant.
„Arăta absolut îngrozitor, ca o bandă adezivă cu niște mici striații pe ea”, a povestit femeia despre tenia de aproape un metru lungime pe care a observat-o atunci.
Aceasta a cerut ajutorul medicilor, însă analizele nu au indicat nicio problemă, așa că și-a continuat viața în mod normal. Un an mai târziu, însă, au apărut durerile puternice de cap, iar femeia a suferit prima convulsie.
„Următorul lucru pe care mi-l amintesc este că m-am trezit într-o ambulanță”
„Începeam să am mari dificultăți în a pronunța anumite cuvinte. Următorul lucru pe care mi-l amintesc este că m-am trezit într-o ambulanță și mă întrebam: «Cum s-a întâmplat asta? De ce?»”, a povestit femeia pentru BBC.
În urma unui tomograf și a unui RMN, medicii au făcut o descoperire șocantă.
„Doctorul m-a așezat pe scaun și mi-a spus: «Am analizat scanările și am găsit 38 de paraziți pe creierul dumneavoastră»Eu și mama mea am rămas pur și simplu fără cuvinte. Ne întrebam: «Ce este asta? Cum este posibil?»”, a declarat Lowri.
Investigațiile medicale amănunțite au condus la diagnosticul de neurocisticercoză, o boală provocată de larvele teniei de porc. Aceasta apare atunci când ouăle parazitului ajung în organism prin alimente contaminate, carne de porc insuficient preparată termic, apă contaminată sau din cauza unei igiene precare.
Medicul specialist în boli infecțioase și microbiologie Brendan Healy, care a îngrijit-o pe Lowri, este de părere că femeia a contractat infecția în timpul unei călătorii în India, pe care a efectuat-o în anul 2007.
„În acel moment ai atât de multe întrebări, pentru că nu știi ce urmează pentru sănătatea ta. Te întrebi ce va urma, cu ce voi avea de-a face, ce medicamente voi lua și dacă mă voi putea întoarce la muncă.”, a spus femeia pentru publicația citată.
Coșmarul prin care a trecut Lowri, greu de imaginat
După ce a fost diagnosticată, Lowri s-a confruntat cu paranoia, psihoza, anxietatea și atacurile de panică, fiind nevoită să petreacă șase luni într-o secție de neuropsihiatrie.
O prietenă apropiată a făcut dezvăluiri despre starea în care se afla femeia în acea perioadă.
„Am intrat în cameră și practic se comporta ca un copil. Se târa pe podea, se ascundea după perdea și stătea în brațele tatălui ei ca și cum ar fi avut cinci ani.”, a povestit aceasta.
La scurt timp, Lowri i-a trimis un mesaj în care descria stările prin care trecea și a rugat-o să nu o mai viziteze.
„Mesajul spunea: «Mulțumesc că ai venit să mă vezi. O să mă vezi la știri în această seară. Poliția mă urmărește.»”
„Îmi amintesc că mă întrebam dacă aceasta este noua Lowri și dacă o vom mai vedea vreodată pe femeia pe care o cunoșteam”, a declarat prietena sa.
Recuperarea femeii a fost lentă și anevoioasă, având nevoie de ani de zile pentru a-și pune viața pe picioare.
„Nu mă simțeam deloc eu însămi, nu arătam deloc ca mine și nu voiam să ies din casă”, a mărturisit ea.
Medicii nu au intervenit chirurgical pentru a extrage paraziții din creier, deoarece aceștia au murit și s-au calcificat.
„Nu am făcut nicio intervenție pentru a-i scoate din creier. Pur și simplu au murit și s-au calcificat”, a explicat Lowri.
„Ceea ce vreau să fac acum este să îmi continui viața”
La aproape două decenii de la experiența traumatizantă prin care a trecut, Lowri a revenit cu un mesaj în care a vorbit despre suferința trăită și despre importanța conștientizării acestei boli.
„Ceea ce vreau să fac acum este să îmi continui viața, să răspândesc informații despre această boală și să fac ceva bun din tot ceea ce s-a întâmplat. Nu știi niciodată ce îți rezervă viitorul. Sunt fericită că sunt în viață, sănătoasă și din nou în formă și nu voi considera niciodată acest lucru ca fiind de la sine înțeles.”, a declarat ea.



































