Ce diferențe există între magazinele din Elveția și cele din România: „Asta influențează prețul”

Cei care nu au locuit în ambele țări pot crede că diferențele din magazine sunt minimale. Însă, românii care stau în Elveția mărturisesc că un magazin din faimoasa țară montană este complet diferit față de unul din România, indiferent de care ar fi vorba.

Există diferențe vizibile între magazinele din cele două țări / foto: Freepik
Există diferențe vizibile între magazinele din cele două țări / foto: Freepik

Mulți dintre noi putem avea impresia că diferența dintre un magazin din Elveția și unul din România ține doar de prețuri. Însă, în realitate, lucrurile nu sunt deloc chiar atât de simple. Iar Diana, care locuiește de cinci ani în țara aflată în inima Munților Alpi, a vorbit despre aceste diferențe atât de ușor de sesizat.

În primul rând, atunci când a intrat într-un magazin cash&carry din Elveția, echivalentul unui Metro din țară, ea a spus că nu a fost nevoie să prezinte vreo legitimație, un card de client, sau o dovadă că este persoană juridică.

„Iei ce ai nevoie și pleci”

„Aş putea spune că e pentru toată lumea, fără condiţii. Intri, iei ce ai nevoie și pleci. Nu ai stresul acela că poate nu te lasă să intri dacă n-ai firmă sau dacă ai uitat cardul acasă”, a spus românca din Elveția. În România, deși regulile de acest fel s-au mai relaxat, cei care intră în magazine de tip Metro sau Selgros trebuie să dețină un card de acces.

De asemenea, calitatea și originea produselor sunt o altă diferență remarcată de către româncă. Mai ales atunci când vine vorba despre carne, produsele nu numai că sunt bine organizate, dar informațiile privind proveniența sunt foarte ușor de citit.

Calitatea cărnii diferă enorm

„Aproape toată carnea pe care o găsești aici vine direct din Elveția. Scrie clar pe etichetă: produs crescut şi sacrificat local. Și da, sigur că asta influențează prețul, dar și calitatea e net superioară. Nu am niciun dubiu că e o carne etică, curată, fără compromisuri”, spune românca.

Iar în ce privește prețul, carnea de curcan variază între 51 și 82 de lei pe kilogram. Cea de vită costă între 73 și 260 de lei, în funcție de proveniență, iar puiul poate fi și 57 de lei.

„Ai opțiuni. Mult mai multe decât în România. Și da, e mai scump, dar știi ce mănânci. Aici oamenii chiar țin la standarde, la proveniență locală și la bunăstarea animalelor. Nu cumpără orbeşte doar pentru că e ieftin. Și cred că, în timp, asta educă și gustul, dar și sănătatea populației”, spune Diana.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
ten piele depositphotos1 jpeg
shutterstock 2433214687 jpg
masa de paste shutterstock jpg
sfanta lumina jpg
BeFunky collage   2026 04 09T232252 639 jpg
televizor istock jpg
blomst tesla 1738969 jpg
668120447 2779698109061520 51836139341681173 n jpg
image
image