Ce notă a dat Trump întâlnirii cu Putin după ce a plecat din Alaska. „Am vorbit foarte sincer”

Ultima actualizare:

Întâlnirea dintre Donald Trump și Vladimir Putin, desfășurată vineri în Alaska, a stârnit un val de critici în presa internațională, de la tonul cordial afișat de cei doi până la mesajele transmise după întrevedere. Trump a declarat într-un interviu la Fox News că discuțiile au fost „foarte sincere” și că se află aproape de un acord pe teme esențiale, de la NATO până la Ucraina. Președintele american a insistat că prioritatea rămâne oprirea vărsării de sânge în Ucraina și a confirmat că se pregătește o întâlnire între Volodimir Zelenski și Putin.

GIF Alaska

Trump s-a arătat dispus să participe personal la viitoarele negocieri. În pofida optimismului afișat, anunțurile sale au fost întâmpinate cu suspiciune în capitalele occidentale. Criticii văd în această apropiere un risc pentru echilibrul strategic global.

Trump și Putin provoacă neliniște în Occident

Preşedintele american Donald Trump a declarat pentru Fox News, după întâlnirea de vineri din Alaska cu preşedintele rus Vladimir Putin, că a acordat „astăzi nota 10" pe o scară de la unu la 10, informează Reuters, citată de Agerpres.

„Întâlnirea a fost de nota 10 pentru că ne înţelegem de minune", a afirmat Trump. Republicanul a insistat că el şi Putin au vorbit "foarte sincer" în remarcile lor de după întâlnirea din Alaska.

Întrebat dacă el şi omologul său rus au avut o întrevedere între patru ochi, Trump i-a răspuns lui Sean Hannity de la Fox News:

„Da, am avut. De fapt, am avut după discursurile noastre. A ţinut un discurs foarte bun şi l-am terminat şi eu. Şi după aceea am vorbit. Imediat după aceea, am vorbit foarte sincer. Cred că vrea să vadă că se face."

În interviul pentru Fox News, Trump a insistat că vrea să vadă că oamenii încetează să mai moară în Ucraina. El a reiterat totodată ceea ce a declarat şi în conferinţa de presă comună cu Putin şi anume că au fost negociate multe puncte în timpul întrevederii în şase - cei doi preşedinţi plus încă doi oficiali de ambele părţi -, dar că „nu este deloc o afacere încheiată".

„Am negociat puncte privind NATO, măsuri de securitate, pământ", a enumerat el, adăugând că au mai rămas unul sau două puncte destul de semnificative asupra cărora trebuie să cadă de acord.

„Cred că suntem destul de aproape de un acord", a afirmat el.

Trump anunță discuții Zelenski–Putin

Trump a anunţat totodată că Zelenski şi Putin vor stabili o întâlnire pentru a încerca să ajungă la un armistiţiu care să pună capăt războiului declanşat de Rusia în Ucraina.

 „Acum, depinde cu adevărat de preşedintele Zelenski să realizeze acest lucru. Şi aş spune, de asemenea, că naţiunile europene trebuie să se implice puţin. Dar depinde de preşedintele Zelenski... Şi dacă doresc, voi fi prezent la următoarea întâlnire", i-a spus Trump lui Hannity.

„Cred că vor stabili acum o întâlnire între preşedintele Zelenski, preşedintele Putin şi cu mine", a adăugat el.

El l-a sfătuit de altfel pe preşedintele ucrainean să ajungă la un acord.

„Ucraina trebuie să fie de acord şi poate că vor spune nu", a declarat el.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Peste, Mihaela Bilic, foto Shutterstock, Facebook jpg
Dr  Virgiliu Stroescu, foto Instagram  jpg
Netflix HBO Max warner bros jpg
cea mai tanara miliardara din lume are 29 de ani a avut o idee care a imbogatit o rapid 1029087 png
vera webp
Pantone Color Institute jpeg
crima pexels jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net