Ce sacrificiu imens a făcut Prințul Philip pentru soția sa, Regina Marii Britanii

Ultima actualizare:

    Prințul Philip a făcut un imens sacrificiu atunci când a ales să se căsătorească cu Elisabeta a II-aFoto: Getty
Prințul Philip a făcut un imens sacrificiu atunci când a ales să se căsătorească cu Elisabeta a II-aFoto: Getty

Prințul Philip și Regina Elisabeta a II-a au împreună o căsnicie impresionantă de 70 de ani, șapte decenii în care Ducele de Edinburgh a fost mereu alături de Regina Marii Britanii, ori de câte ori a trecut printr-un moment dificil. De altfel, el însuși a făcut un sacrificiu uriaș atunci când a ales să se căsătorească cu Elisabeta.

Prințul Philip a fost nevoit să facă un mare compromis atunci când a decis să o ceară de soție pe Elisabeta, cu 70 de ani în urmă, pe 28 noiembrie 1947. Înainte să o întâlnească, Philip visa la o strălucită carieră militară la marină și era pe cale să o aibă, dacă nu ar fi renunțat la aceasta, pentru a deveni în schimb „ochii și urechile” Reginei, adică să o susțină la bine și la rău pentru tot restul vieții, relatează express.co.uk.

Philip s-a alăturat marinei britanice de la vârsta de 18 ani, când era încă elev, dorindu-și cu ardoare să intre în serviciul flotelor din Marea Mediterană. A avut șansa de a asista la o bătălie maritimă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar surse din interiorul Casei Regale spun că ar fi avut toate șansele să devină Prim Lord al Mărilor, cea mai distinctă titulatură militară navală. Dar tânărul Philip a renunțat la această carieră strălucită în 1951, atunci când tatăl iubitei sale, Regele George al VI-lea s-a îmbolnăvit.

Elisabeta, care pe atunci era Prințesa Moștenitoare, era prea tânără pentru a prelua singură întreaga povară a tronului, iar Philip, care o iubea, nu a dorit să o lase la greu. În 1957, Elisabeta însăși l-a făcut pe Philip prinț, oferindu-i titlurile de Baron de Greenwich, Conte de Merioneth și Duce de Edinburgh, chiar cu puțin timp înainte de nuntă.

Visul de a avea o carieră miliară navală nu a dispărut însă, dar nici acesta nu l-a uitat. A trebuit totuși să aștepte până la aniversarea celei de-a 90-a zile de naștere pentru a i se oferi cel mai înalt rang din Marina Britanică. Prințul Philip a fost lovit de greutățile datoriilor regale imediat după ce socrul său a încetat din viață și, nerăbdător și temperamental cum îi era firea, nu a fost tocmai potrivit pentru a fi al doilea monarh britanic, dar s-a adaptat în timp. După vreo 65 de ani, lui Philip i-au fost recunoscute meritele și abia la 96 de ani a fost nevoit să se retragă de la îndatoririle regale din cauza sănătății.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
470151278 538188272547733 6261949949018933597 n jpg
 Sambuca di Sicilia FOTO Shutterstock
corvinul jpeg
bancomat jpeg
wizz air avion jpg
marelbo png
loto jpeg
cincsor dimineata jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net