Cum o strigă nepoții pe Regina Elisabeta. Supuşii îi spun «Majestate», dar ei i-au dat o poreclă adorabilă

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Chiar și Regina Marii Britanii are o poreclă la CurteFoto: Getty
Chiar și Regina Marii Britanii are o poreclă la CurteFoto: Getty

În mod normal, oamenii de rând trebui să se adreseze Reginei Elisabeta într-un mod cât mai politicos și care să-i pună în evidență statutul regal. De aceea trebuie să i se spună Majestate sau Înălțimea voastră. Regula nu se aplică însă întotdeauna și membrilor Familiei Regale.

În mod surprinzător, Prințul William a fost cel care i-a găsit Reginei o poreclă pe când era doar un copil, după cum precizează Daily Star. Acest lucru însă, nu s-a întâmplat cu intenție, ci pur și simplu din cauză că Will nu putea să pronunțe corect anumite cuvinte.

Cronicarul Curții, Richard Kay, a mărturisit că a aflat pentru prima dată de porecla Elisabetei a II-a din întâmplare, pe când micul William avusese un mic accident la Palat. Imediat după ce a căzut, Will începuse să strige „Gary, Gary!” Cronicarul a crezut că era vorba despre un servitor, dar a fost extrem de surprins când a aflat că i se adresa chiar Reginei. „Eu sunt Gary”, i-a explicat Majestatea Sa. „Nu a învățat încă să pronunțe Granny (adică bunicuță, în limba engleză, n.r.).”


    Prințul George îi calcă pe urmele tatălui său. Și el are o poreclă pentru Majestatea SaFoto: Getty
Prințul George îi calcă pe urmele tatălui său. Și el are o poreclă pentru Majestatea SaFoto: Getty

Au trecut câteva decenii de atunci, iar fiul Prințului William, micuțul George, are și el o poreclă pentru străbunica sa. Într-un film documentar realizat cu ocazia celei de 90-a aniversare a Elisabetei a II-a, Ducesa de Cambridge a vorbit despre cum se înțelege Prințul George cu Majestatea Sa.

„George are doar doi ani și jumătate, astfel că îi spune Gan-Gan. Majestatea Sa le lasă mereu câte un cadou în cameră atunci când mergem pe la ea, e felul ei de a-și arăta dragostea pentru familie.”



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
al hutaib shutterstock jpg
muzeu costum baie elvetia profimedia jpg
cuplu madrid png
1cbde1f4 1a10 4af9 8a8f 1bbce9e0a13b jpg
cirese, foto shutterstock jpg
ingrid honkala facebook jpg
mumie  jpg
image
image