Donald şi Melania Trump au organizat o cursă de rostogolire a ouălor. Au participat 30.000 de oameni

Ultima actualizare:

    Casa Albă a fost invadată de copii şi adulţi dornici de distracţie  Foto: Profimedia
Casa Albă a fost invadată de copii şi adulţi dornici de distracţie Foto: Profimedia

30 de mii de oameni au luat parte la tradiţionala competiţie de rostogolire a ouălor organizată cu ocazia sărbătorilor de Paşte, de Casa Albă. Celebrul eveniment a fost găzduit de Melania și Donald Trump care au făcut pregătiri din timp.

"Bine aţi venit la competiţia de rostogolire a ouălor. Am ajuns deja la ediţia 141. Nu-mi amintesc cum a fost prima dată când s-a organizat evenimentul, dar în ultimii trei ani ne-am distrat de minune",a declarat Donald Trump, preşedintele SUA.Imedia după mesajul de bun venit, liderul de la Casa Albă şi prima sa doamnă au mulțumit tuturor pentru participare, apoi au dat startul celebrei competiţii.

Casa Albă a colectat de la fermieri 74 de mii de ouă pentru acest eveniment, folosite atât pentru activităţi distractive, cât şi pentru a potoli foamea oaspeţilor. Premianții competiţiei au fost mai mulţi copii de diferite vârste, potrivit people.com.Melania și Donald Trump au primit copii la petrecerea de Paște. Toți au sărbătorit în gradină, iar Prima Doamnă a ales un outfit elegant. Ea a ales o rochie-trench albastru pal, de la Michael Kors. Această piesă vestimentară costă nu mai puțin de 5.000 de euro. Se poate observa că pe sub acest articol, are o rochie nude, potrivit viva.ro.


    Foto: Profimedia
Foto: Profimedia


    Foto: Profimedia
Foto: Profimedia

A asortat o pereche de pantofi deschiși la culoare, fără toc. De puține ori ea a ales să încalțe pantofi sport, însă, la ce siluetă are, orice ținută îi vine turnată. Probabil, Melania Trump are o dietă strictă pe care o urmează și e posibil să facă sport zilnic.


    Foto: Profimedia
Foto: Profimedia

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
profimedia 0869423933 jpg
image
image
image
image
image
image
barbat ceasca ceai cafea 12 30 2009 2 35 02 pm jpeg
BUCHETTE DEL VINO FLORENTA jpg
Pensionatul Domnesc de Fete jpg
bătrâni  foto   Shutterstock jpg
ambulanta jpg
aeroport foto pixabay jpg
masa de paste shutterstock jpg
maramures paste1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net