Noi explozii în Transnistria. Deflagrație confirmată la aeroportul din Tiraspol

Ultima actualizare:

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a confirmat o explozie petrecută, marți, 26 aprilie, la aeroportul din Tiraspol, menționând că nu e cunoscută sursa deflagrației.

Maia Sandu, în timpul briefingului de presă organizat azi. Sursa foto: captură Facebook/ Maia Sandu
Maia Sandu, în timpul briefingului de presă organizat azi. Sursa foto: captură Facebook/ Maia Sandu

În ultimele săptămâni, în regiune au fost mai multe alerte cu bombe în școli și instituții medicale. Au urmat exploziile de ieri, incidentul de pe aerodromul din Tiraspol și explozia de la nodul de radiocomunicații. Autoritățile Republicii Moldova urmăresc cu precauție și vigilență evenimentele care au loc pe teritoriul controlat de regimul de la Tiraspol. Analizele noastre arată că există tensiuni între diferite forțe, din interiorul regiunii, interesate de destabilizarea situației. Acest lucru vulnerabilizează regiunea transnistreană și amenință Republica Moldova. Condamnăm orice provocări și tentative de a atrage Republica Moldova în acțiuni ce pot pune în pericol pacea în țară”, a transmis într-un briefing de presă Maia Sandu.

De asemenea, Maia Sandu a solicitat relatarea cu responsabilitate a informațiilor despre situația din Transnistria, indicând doar surse oficiale și verificate. 

a fost crescut nivelul de alertă în Republica moldova

În urma incidentelor din regiunea transnistreană, în Republica Moldova a fost ridicat nivelul de alertă, fiind intensificate controalele și monitorizarea mai multor zone.

Astăzi, marți, 26 aprilie, s-au produs două explozii în localitatea Maiak, raionul Grigoriopol din regiunea transnistreană: prima la ora locală 06:40, iar cea de-a doua la 07:05.

La faţa locului au intervenit miliţia din Transnistria şi pompierii.

Cele două antene distruse de noile explozii. Sursa foto: Unimedia.info
Cele două antene distruse de noile explozii. Sursa foto: Unimedia.info

UPDATE 11.00 Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Securitate în contextul exploziilor din Transnistria.

Consiliul Suprem de Securitate se va întruni începând cu ora 13.00. După şedinţă, la ora 15.00, Maia Sandu va susţine declarații de presă.

UPDATE 7.00  Noi explozii, în această dimineaţă, marți, 26 aprilie, și în oraşul Grigoriopol din regiunea transnistreană.  

Două antene de telecomunicaţii au fost doborâte, anunţă adevarul.ro, citând Unimedia.info.

Primele explozii au avut loc ieri după-amiază

O serie de explozii puternice au fost auzite, ieri seara(luni, 25 aprilie 2022), în jurul orei 17.00, în Tiraspol, capitala regiunii separatiste Transnistria, din Republica Moldova.

Clădire din Tirsapol afectată de exploziile de luni seara. Sursa: zonadesecuritate.md
Clădire din Tirsapol afectată de exploziile de luni seara. Sursa: zonadesecuritate.md

Aparent, ar fi vorba despre un atac în care ar fi fost utilizate lansatoare de rachete, întrucât două asemenea dispozitive au fost descoperite abandonate, în apropierea clădirii  Serviciului de Securitate de la Tiraspol, clădirea administrativă a regiunii separatiste afectată de explozii.

Nu au fost înregistrate victime

Se vorbește despre două sau trei deflagrații care au distrus geamurile imobilului și au cauzat incendii izolate. Publicațiile din Republica Moldova și din Transnistria au citat martori care au povestit că din clădirea avariată ieșeau coloane de fum.

Din fericire, nu există victime, clădirea fiind goală la momentul exploziilor.

Au fost afectate și clădirile civile

De altfel, au fost afectate și clădirile învecinate. Nu există informații despre victime în rândul populației civile. Serviciile de securitate de la Tiraspol au intrat în alertă, la fața locului fiind prezente ambulanțe, echipaje de pompieri și forțe de ordine.

Suntem în proces de colectare a informațiilor. Este vorba despre două lansatoare de rachete, dar se verifică toate informațiile”, a declarat pentru tv8.md, șeful Serviciului de Securitate de la Tiraspol, Alexandru Esaulenco.

Elevii continuă școala în format online

Autoritățile au sporit prezența agenților de poliție pe străzi și, de astăzi, elevii din Tiraspol au rămas acasă, cursurile fiind mutate în online, ca măsură de siguranță.

Asupra clădirii au fost descoperite două lansatoare tip RPG 27 TAVOLGA. Acest tip de armament este utilizat de armata rusă, cea din Iordania, Gabon și Transnistria, relatează presa de la Chișinău.

Rusia nu recunoaște independența transnistriei

Transnistria este o regiune care şi-a autoproclamat independenţa faţă de Republica Moldova, în urma unui scurt conflict militar, care a urmat prăbuşirii Uniunii Sovietice, la începutul anilor 90. Regiunea separatistă, cu aproximativ 500.000 de locuitori, este puternic dependent de Rusia.

Civilii au publicat fotografii de la locul deflagrațiilor pe conturile lor de social media, imaginile fiind preluate de presa din Republica Moldova

Oficial, regiunea se numește Republica Moldovenească Nistreană și este recunoscută ca stat independent doar de trei alte state care nu sunt memebre ONU: Abhazia, Nagorno-Karabah și Osetia de Sud. Rusia nu se numără printre statele care recunosc independența regiunii, deși a desfășurat în zone trupe militare.

Reacția oficialilor ruși

Ministerul Afacerilor Externe din Rusia a reacționat și a transmis, conform agenției de presă Ria Novosti, că „soluția conflictului din Transnistria constă în respectarea integrității teritoriale a Republicii Moldova și a statutului regiunii”.

reacția oficialilor din ucraina

Ministerul Apărării din Ucraina a descris exploziile care au avut loc în regiunea transnistreană din Moldova drept o ”provocare planificată” a serviciilor secrete ruse, transmite CNN, conform news.ro.

Departamentul de informaţii al Ministerului Apărării a transmis, pe canalul său de Telegram, că, înainte cu trei zile de incident, liderii regiunii separatiste „se pregăteau deja pentru asta şi au avut grijă să instaleze un buncăr sigur şi confortabil” la Ministerul Securităţii Statului care a fost avariat în explozii.

oficialii ucraineni consideră că totul a fost orchestrat de ruși

„În mod evident, acest caz este una dintre numeroasele măsuri provocatoare organizate de FSB (serviciul de securitate rus) pentru a insufla panică şi sentimentul anti-ucrainean”, se arată în comunicat.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Carmen Harra
panouri solare risc hackeri jpg
ceai freepik jpg
tarani romani cuptor jpg
Ploaie Autostrada jpg
ochi albastri jpg
moneda jpeg
calatori tren cfr gara de nord frig foto shutterstock 2229976057 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net