Fostul rege Juan Carlos I admite greșelile legate de amantă: „A avut un impact devastator”

Fostul rege al Spaniei, Juan Carlos I de Borbón, își recunoaște, în premieră, greșelile care i-au marcat domnia și reputația. În memoriile sale intitulate „Reconciliere”, pe care le lansează zilele acestea în Franța, monarhul emerit vorbește deschis despre relația sa extraconjugală cu Corinna Larsen, femeia care, spune el, i-a „pătat imaginea” și a contribuit la destrămarea armoniei din viața personală și publică.

Juan Carlos I și Corinna Larsen FOTO: Adevărul (arhivă)
Juan Carlos I și Corinna Larsen FOTO: Adevărul (arhivă)

Juan Carlos de Borbón, rege al Spaniei între 1975 și 2014, se află într-un turneu mediatic în Franța, unde își promovează volumul autobiografic scris alături de autoarea Laurence Debray în Abu Dhabi, locul unde trăiește în exil de câțiva ani, scrie Adevarul. 

Cartea urmează să fie publicată pe 5 noiembrie, iar fragmentele apărute în presa franceză – Le Figaro, Le Monde, Point de Vue și Paris Match au stârnit deja controverse.

Într-unul dintre fragmentele publicate de Point de Vue, fostul monarh mărturisește cu amărăciune:

„Această relație a fost o greșeală pe care o regret amarnic. Poate părea o poveste banală – mulți bărbați și femei au fost orbiți până în punctul în care nu mai vedeau evidențele. Pentru mine, însă, a avut un impact devastator asupra domniei mele și asupra vieții de familie.”

El adaugă: „A erodat armonia și stabilitatea acestor două aspecte esențiale ale existenței mele, conducându-mă în cele din urmă la decizia dificilă de a părăsi Spania. Relația cu Corinna Larsen mi-a pătat reputația în ochii spaniolilor.”

Juan Carlos I se descrie, în memoriile sale, ca un om care „nu a fost niciodată stăpân pe propriul destin”:

„Chiar și astăzi trebuie să mă conformez dorințelor Casei Regale și ale actualului Guvern. În cele din urmă, viața mea a fost dictată de cerințele Spaniei și ale tronului. Am dat libertate poporului spaniol prin instaurarea democrației, dar nu am putut niciodată să mă bucur de această libertate pentru mine.”

El mai spune că „acum, că fiul său, regele Felipe al VI-lea, i-a întors spatele din datorie, iar prietenii de altădată au dispărut, își dă seama că nu a fost niciodată liber”.

O relație care a devenit scandal internațional

Relația dintre Juan Carlos I și Corinna zu Sayn-Wittgenstein, născută Larsen, o femeie de afaceri germano-daneză, a durat între 2004 și 2009. Idila a devenit publică după ce Corinna a fost implicată în investigațiile legate de presupusele conturi secrete ale fostului rege în Elveția.

Presa internațională a scris, după abdicarea sa din 2014, că Juan Carlos ar fi primit peste 100 de milioane de dolari din partea Arabiei Saudite, bani virați într-un cont elvețian, ca parte a unui comision neoficial pentru contractul unei linii feroviare de mare viteză.

Deși anchetele deschise în Spania și Elveția au fost ulterior închise, scandalul a lăsat urme adânci în imaginea monarhiei spaniole.

Corinna Larsen a susținut, la rândul ei, că regele i-ar fi transferat milioane de euro „cadou” și a acuzat serviciile secrete spaniole de hărțuire, acuzații respinse de Casa Regală.

Un conflict care continuă în instanță

Tensiunile dintre cei doi nu s-au stins nici în prezent. În aprilie 2024, Juan Carlos I a depus plângere împotriva Corinnei Larsen, acuzând-o de „jignirea adusă onoarei” prin declarațiile făcute în interviuri, podcasturi și documentare. Fostul rege a susținut că afirmațiile ei „nu au fost dovedite”.

Jurnaliști spanioli, printre care Luis Pliego, directorul revistei Lecturas, și Eduardo Inda, au comentat că procesul intentat de Juan Carlos în Elveția are „șanse minime de succes”, mai ales că multe dintre acuzațiile Corinnei sunt deja cunoscute publicului.

După abdicarea sa, Juan Carlos I s-a retras în Abu Dhabi, unde trăiește departe de ochii presei, dar nu și de controverse. Turneul de promovare a memoriilor sale în Franța, care coincide cu o scurtă vizită în Spania, este privit de analiști ca o tentativă de reabilitare a imaginii și de apropiere de fiul său, regele Felipe al VI-lea.

Cartea „Reconciliere” se anunță drept o confesiune amară a unui fost monarh care a marcat istoria Spaniei moderne, dar care plătește, și astăzi, prețul greșelilor personale.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
durere in gat jpg
tabel pensii logo jpg
Ilie Bolojan, Ioana Fasie, foto arhiva jpg
image png
UK, foto Shutterstock jpg
Ilie Bolojan FOTO Mediafax
image png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net