Cât de mult plătesc românii din Marea Britanie, Spania și Italia pentru electricitate. Costul facturilor variază enorm
Facturile din întreaga lume devin din ce în ce mai mari, iar românii care trăiesc în țări precum Italia, Spania sau Anglia plătesc sume complet diferite. Diferența o face consumul, tipul contractului, cât și regiunea în care locuiesc. În ciuda diferențelor, cele mai mici facturi ar fi cele din Spania.

Tot mai mulți români privesc cu îngrijorare la facturile tot mai mari pe care le primesc la finalul lunii. Iar această problemă este una resimțită în mai toate țările europene, nu numai în România. De exemplu, potrivit datelor Eurostat privind prețul pe kWh în 2024 și 2025, Italia este una dintre cele mai scumpe țări din Europa, alături de Germania, Danemarca și Belgia.
În prima jumătate a acestui an, prețul mediu în Italia era de 0,3291 Euro/kWh, ceea ce înseamnă nu mai puțin de 32,91 Euro per 100 kWh. Prețurile ridicate din această țară se datorează dependenței de combustibili fosili, în timp ce infrastructura de energie regenerabilă nu este suficientă.
Prețurile din Italia sunt peste media europeană
O familie de români stabilită în Italia poate plăti facturi duble, comparativ cu cele din țară. Și românii din Marea Britanie sunt nevoiți să plătească facturi mai mari decât cele din țara noastră. Sistemul britanic se bazează pe un plafon de preț stabilit în fiecare trimestru de către Ofgem, autoritatea de reglementare.
Prețurile pot varia enorm în funcție de consum și de regiune însă, în mod normal, o familie din această țară va plăti undeva în jur de 1.700 – 1.900 de lire pe an. Dacă facem conversia, vedem că este vorba despre 1.980 – 2.200 de euro pe an.
Facturile din Spania sunt mai mici
Piața energiei din Marea Britanie este complet liberalizată, așa că facturile sunt influențate enorm de prețul gazului angro. În plus, există și costuri ascunse precum taxe pentru rețea, costuri de mediu și alte taxe guvernamentale. La final de lună, românii din Marea Britanie plătesc facturi mai mari decât cele din țară.
Însă, există și vești bune. De exemplu, cei care s-au stabilit în Spania pot plăti acum facturi mai mici decât cele din România. Din 2021, această țară implementează un sistem de tarifare obligatoriu, iar costurile diferă în funcție de intervale orare.
Cel mai mic preț este aplicat pe timpul nopții și în weekend, iar românii din Spania care au grijă când consumă electricitate pot plăti facturi mai mici decât cele din țara noastră.

































