Încă un român a fost evacuat din Kabul. Ceilalți 14 nu au putut ajunge la aeroport

Ultima actualizare:

Încă un român a fost evacuat vineri dimineața din Kabul, alături de un cetăţean bulgar, unul britanic şi unul american, anunţă MAE. Din cauza condiţiilor de securitate din Kabul, nu au putut ajunge şi alţi români la aeroport.

România a trimis marți o aeronavă C-130 Hercules a Forțelor Aeriene Române pentru a prelua 16 cetățeni români. A aterizat miercuri, 18 august, în condiții de siguranță, iar până în prezent a reușit să extragă din Afganistan, doi conaționali. Au mai rămas 14 români care așteaptă să vină în țară. 33 de cetățeni români s-au aflat inițial acolo, angajați ai unor instituții internaționale sau companii private ce operează în Afganistan. 16 din cei 33 și-au exprimat dorința de a părăsi orașul Kabul cu aeronava Hercules C-130 trimisă de Ministerul Apărării din România.

”Celula de criză interinstituţională, convocată la data de 13 august 2021, de către ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, care a continuat să activeze în regim permanent pentru asigurarea evacuării cetăţenilor români care şi-au manifestat opţiunea de a fi repatriaţi din Afganistan, informează că un al doilea zbor la Kabul al aeronavei militare de transport româneşti s-a desfăşurat în bune condiţii. Prin intermediul acestui al doilea zbor a reuşit evacuarea a încă unui cetăţean român (angajat al unei agenţii NATO, aflat deja pe aeroportul internaţional din Kabul, care a optat recent pentru evacuare), precum şi a trei cetăţeni ai unor state europene/aliate: un cetăţean bulgar, unul britanic şi unul american. Astfel, aeronava militară de transport a Forţelor Aeriene Române a aterizat, în condiţii de siguranţă, în cursul nopţii pe aeroportul internaţional din Kabul. Ca şi în cazul primului zbor, pe lângă personalul militar al aeronavei s-a aflat la bord şi o echipă consulară mobilă a MAE, pregătită să acorde asistenţă de specialitate”, a anunţat vineri MAE, după ce cu o zi în urmă un alt român a fost preluat din Kabul şi dus la Islamabad.

 ”Condiţiile de securitate deosebit de dificile şi periculoase din Kabul, care nu au făcut posibil accesul altor cetăţeni români spre aeroport până la momentul decolării aeronavei româneşti de pe aeroportul din Kabul, persistă. În aceeaşi situaţie se află şi alţi cetăţeni ai unor state europene sau aliate care nu au putut ajunge la aeroport pentru a fi preluaţi de aeronavele trimise de statele lor”, precizează MAE.

 Ulterior preluării pasagerilor, aeronava a decolat cu destinaţia Islamabad, unde a ajuns în condiţii de siguranţă, fiind asistată la sosire de personalul Ambasadei României în Pakistan. Aeronava Forţelor Aeriene Române va continua staţionarea în perioada următoare la Islamabad, fiind pregătită să se deplaseze din nou la Kabul pentru evacuarea altor cetăţeni români atunci când aceştia vor ajunge în aeroportul internaţional. Cetăţeanul român evacuat va fi găzduit momentan la Islamabad, urmând a fi repatriat în România.

Va fi găzduit la Islamabad, apoi repatriat în România

”De asemenea, Celula de criză interinstituţională a efectuat deja demersurile necesare pentru identificarea, validarea şi contactarea unui număr de cetăţeni afgani, foşti colaboratori ai trupelor române pe perioada desfăşurării misiunii acestora în Afganistan, respectiv studenţi bursieri ai statului român cu studii în derulare sau care au fost acceptaţi la studii în România. În măsura în care aceştia vor putea ajunge în aeroportul internaţional din Kabul, aceştia vor fi preluaţi spre evacuare cu aeronava militară românească. Este de subliniat că situaţia de securitate din Kabul se menţine complexă şi fluidă, ceea ce implică adaptarea constantă a planului de evacuare, în funcţie de diverşi factori, care au propria dinamică”, subliniază ministerul.

Citește și:

Misiune dificilă în Afganistan. Un singur român a putut fi evacuat până acum

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net