La 81 de ani, trage maşina cu dinţii FOTO
![Wang Xiaobei a deplasat cu dantura o maşină de o tonăFotografii: Guliver/rexFeatures](https://cdn.adh.reperio.news/image-d/d30ab834-2fff-4d5b-84c2-3466d6af4398/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D750%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
Are cele mai puternice fălci din lume! La 81 de ani, chinezoaica Wang Xiaobei a reuşit să tragă cu dinţii o maşină plină de oameni. Şi alţi bătrânei demonstrează abilităţi incredibile pentru vârsta lor.
Incredibil, dar adevărat! Octogenara Wang Xiaobei din Shandong (nordul Chinei) a arătat recent că are fălcile de oţel. Ea a demonstrat, în faţa unei mulţimi de spectatori, că poate să tragă cu dinţii o maşină în care se afla nepotul şi soţia acestuia împreună cu prietenul ei, Xiu Pan, de 79 de ani.
Deşi vehiculul cântărea peste o tonă, bunicuţei forţoase nu i-au trebuit decât 38 de secunde să-l deplaseze aproape un metru. “Nu mi-am pierdut dinţii, fiindcă moştenesc de la părinţi o genă bună. Nu m-am spălat cu cine ştie ce pe dinţi şi nici nu i-am îngrijit cu ceva aparte. Am un trup sănătos şi o minte sănătoasă. Mă simt la fel de tare ca atunci când eram tânără. Nu văd nici o diferenţă între starea mea de acum şi cea din tinereţe”, a spus Xiaobei. “A fost uluitor să priveşti spectacolul. Am crezut că o să-i zboare dinţii imediat, dar nici pomeneală. Bătrânica a dansat uşor, când a tras maşina, nu a depus nici un efort”, a povestit un martor.
Marea Britanie. Face balet la 95 de ani. Deşi pare incredibil, John Lowe a început să ia lecţii de balet la vârsta de 80 de ani. În prezent, are 95 de ani şi dansează profesionist pe scenă.
![](https://cdn.adh.reperio.news/image-5/5e9ae064-26f5-423e-b973-81a44858a789/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D750%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
SUA. Patinează la 89 de ani. Yvonne Dole a avut un accident de maşină la vârsta de 80 de ani. Acum, la 89 de ani, patinează precum tinerele.
![](https://cdn.adh.reperio.news/image-c/c12eacaa-82c8-42b2-869f-61fad8a25373/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D750%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
China. Îşi pune picioarele după cap la 76 de ani. Duan Tzinfu îşi demonstrează uluitoarea flexibilitate la o vârstă venerabilă. A început antrenamentele la 60 de ani.
![](https://cdn.adh.reperio.news/image-b/b951db58-2651-4c96-a0c9-dad99d511c20/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D750%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
Spania. Sare cu paraşuta la 80 de ani. Octogenara Montserrat Mecho este cea mai fericită când sare cu paraşuta. În ultimii ani, ea a sărit din cer de mii de ori.
![](https://cdn.adh.reperio.news/image-c/c76eee72-13ab-4315-9cec-d579fb3dc654/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D750%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)