Micuțul Eitan, singurul supraviețuitor al accidentului cu telecabina, s-a trezit din comă: "Vorbește cu mătușa sa!"

Ultima actualizare:

    Eitan (5 ani), alături de frățiorul său, Tom (2 ani)Foto: The Times/ Facebook
Eitan (5 ani), alături de frățiorul său, Tom (2 ani)Foto: The Times/ Facebook

Un adevărat miracol! Eitan, băiatul israelian care este unicul supravieţuitor al accidentului de teleferic soldat cu 14 morţi duminică, în nordul Italiei, s-a trezit din comă şi urmează să iasă în curând de la reanimare, anunţă spitalul din Torino în care a fost internat,

Băiatul în vârstă de cinci ani se află în stare gravă după ce o cabină de teleferic a căzut în gol, la Stresa, în apropierea vârfului Muntelui Mottarone, înalt de aproape 1.500 de metri, un accident soldat cu moartea celorlalţi 14 pasageri - inclusiv a părinţilor săi, a fratelui său maimic în vârstă de doi ani şi a bunicilor săi. Colegi de clasă ai lui Eitan i-au trimis desene pentru a-i ridica moralul.

”Eitan s-a trezit acum şi este conştient, la reanimare. El vorbeşte cu mătuşa sa. Din punct de vedere clinic, el se află în continuare în stare critică, din cauza traumatismelor de la nivelul abdomenului şi toracelui şi diverselor fracturi.În zilele următoare el va ieşi de la reanimare şi va fi transferat la un servicu de lungă şedere”, a anunţat joi, 27 mai, un purtător de cuvânt al Spitalului Regina Magherita din Torino, capitala Piemontului (nord-vest), potrivit news.ro.

Trei persoane au fost arestate după tragedie

Ministrul italian al Transporturilor Enrico Giovannini a vorbit, joi, într-o audiere în Parlament, despre circumstanţele accidentului. Cabina telefericului a lovit un pilon înante să cadă la sol, a precizat ministrul.

Cele trei persoane arestate sunt Luigi Nerini, conducătorul societăţii Ferrovie del Mottarone care gestionează telefericul, Gabriele Tadini, directoru instalaţiei şi Enrico Perocchio, şeful operaţional telefericului, construit în 1970.

Acest teleferic asigură o legătură în 20 de minute între satul Stresa şi Muntele Mottarone, care oferă o privelişte spectaculoasă a Lacului Major şi Alpilor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net