Novavax, al cincilea vaccin anti Covid. Cum funcționează și când va intra pe piață
Novavax este al cincilea vaccin anti Covid-19 care urmează să primească undă verde pentru comercializare și utilizare la scară largă în SUA. Iată ce se cunoaște deocamdată despre serul care ar putea ajunge în curând și în Europa.
Americanii și europenii utilizează în prezent patru vaccinuri anti COVID-19: Pfizer, Moderna, AstraZeneca și Johnson&Johnson. În curând însă ar putea fi aprobat și al cincilea ser penyri imunizare în masă - Novavax - propus de compania americană cu același nume, scrie Radio Europa Liberă.
Ce este Novavax
Novavax este al cincilea vaccin anti Covid-19 care a fost aprobat în SUA și în curând va primi undă verde pentru comertcializare și imunizare. Deocamdată, vaccinul se află în teste.
Eficiență
În martie, compania Novavax a anunțat o rată de eficacitate a vaccinului de 96% față de varianta originală a coronavirusului, 86% față de varianta britanică și 49% față de varianta africană. În prezent, însă cercetătorii care studiază eficacitatea vaccinului Novavax împotriva noilor variantelor COVID-19, au descoperit că vaccinul are o eficacitate de aproximativ 55% împotriva variantei B.1.351 identificată pentru prima dată în Africa de Sud.
Câte doze ar putea fi produse
Compania intenționează să producă 150 de milioane de doze de vaccin pe lună în a doua jumătate a anului, potrivit Reuters. De asemenea, Novavax s-a angajat să furnizeze 100 de milioane de doze de vaccin către SUA până la finalul lui 2021, după ce a primit 1,6 miliarde de dolari pentru dezvoltare și producție. Iar în a doua jumătate a anului, compania își propune să producă 150 de milioane de doze pe lună.
Cum funcționează vaccinul Novavax
Odată inoculat vaccinul Novavax, organismul începe să producă anticorpi împotriva proteinei spike a coronavirusului. Cercetătorii care au creat serul au folosit o genă spike modificată introdusă într-un virus diferit, numit baculovirus, și i-au permis să infecteze celulele.
Vaccinul folosește o metodă similară celei care se folosește pentru producerea de vaccinuri împotriva altor boli precum gripa și HPV. Cercetătorii au recoltat proteinele spike din celulele coronavirusului și le-au asamblat în nanoparticule, potrivit unei analize din The News York Times. În timp ce nanoparticulele imită structura moleculară a coronavirusului, ele nu se pot replica și nici nu pot provoca îmbolnăviri cu COVID-19.
Cum se păstrează Novavax
Vaccinul Novavax va fi mai ușor de distribuit și depozitat decât vaccinurile de la Pfizer și Moderna, deoarece poate fi păstrat timp de până la trei luni la frigider. La fel ca și celelalte seruri, și acest vaccin este injectat în braț, transmite Politico.
CITEȘTE ȘI: La nuntă, cu test COVID-19. Ce reguli ar trebui să respecte mirii și nuntașii