O arhitectă din România a creat-o pe Vivi, supermodelul ireal care înnebunit lumea modei FOTO
A apărut un nou supermodel. Este impresionantă, elegantă... și nu este reală. În ediția tipărită din august a revistei Vogue, o reclamă Guess prezintă un model blond impecabil care poartă o rochie maxi în dungi și un costum floral din colecția de vară a mărcii.

Cu litere mici, într-un colț, reclama dezvăluie că modelul a fost creat folosind inteligența artificială. Este pentru prima dată când o persoană generată de AI apare în revistă.
Reclama a stârnit controverse și ridică întrebări cu privire la ceea ce înseamnă acest lucru pentru modelele reale, în special pentru tineri, care ajung azi să se confruntă cu standarde de frumusețe nerealiste, scrie BBC. Vivi este considerată o adevărată zeiță digitală, iar apariția ei are legătură cu o talentată arhitectă româncă.
O româncă în culisele modei virtuale
Vivi este blondă, are ochi albaștri și trăsături perfect simetrice, imposibil de găsit la o ființă umană. Nu e de mirare că apariția ei a atras imediat atenția industriei modei. Creată în Londra de compania Seraphinne Vallora, Vivi poartă amprenta unei românce.
Andreea Petrescu, o arhitectă din România , în vârstă de 25 de ani, cofondatoare a brandului, alături de Valentina Gonzales, tot de 25 de ani, a reușit să ducă ideea de frumusețe la un alt nivel, folosind algoritmi de inteligență artificială.

„Nu încercăm să înlocuim pe nimeni, însă încercăm să oferim o soluție reală pentru că în fotografiile clasice există limitări și poate nu-ți permiți decât două campanii pe an. Așa, cu ajutorul AI, totul poate fi mai rapid și mai flexibil, putem oferi conținut pe tot parcursul anului”, a spus Andreea Petrescu.
„Ea este Vivi, Vivienne Vallora. Vivi este un model conceput pentru Guess. Modelele companiei Guess reprezintă o mare parte din ceea ce definește o marcă. Așa încât, Vivi este reprezentativă pentru ceea ce a făcut Guess în trecut. Este o femeie frumoasă, arată ca o zeiță, este feminină și senzuală”, a declarat fondatoarea brandului Valentina Gonzalez
Frumusețe perfectă, dar ireală
Modelul digital a fost deja folosit de brandul Guess și a devenit rapid un reper vizual pentru campaniile de modă.
Vivi are chiar și o „soră virtuală”, Anastasia, o variantă brunetă la fel de senzuală.
Creatoarele afirmă că softul AI poate genera modele de orice tip, în funcție de cerințele clienților.
Totuși, apare întrebarea: dacă frumusețea perfectă se poate programa, ce viitor vor mai avea modelele reale?
Compania are cinci angajați care creează modele AI, iar procesul poate dura până la o lună de la conceperea ideii până la produsul finit.
Cele două tinere spun că percep tarife de până la șase cifre pentru un client precum Guess.

































