Opt persoane împușcate mortal la saloane de masaj din Atlanta. 6 femei asiatice, printre victime

Ultima actualizare:

    SUA. Opt persoane au fost ucise în atacuri care au avut loc la saloane de masaj din Atlanta
SUA. Opt persoane au fost ucise în atacuri care au avut loc la saloane de masaj din Atlanta

Opt persoane, printre care şase femei de origine asiatică, au fost împuşcate marţi în trei saloane de masaj din regiunea Atlanta, a anunţat poliţia, precizând că a arestat un suspect, scrie AFP, citată de News.ro.

Nu se ştie dacă aceste atacuri au la bază rasismul, dar au avut loc în contextul reapariţiei actelor anti-asiatice în SUA. După analiza imaginilor de pe camerele de supraveghere, "este probabil" ca aceeaşi persoană să fie implicată şi în cele trei atacuri, a precizat un purtător de cuvânt al poliţiei locale pentru AFP. 

Poliţia federală americană, FBI, participă la anchetă               

Primul atac a provocat moartea a patru persoane şi rănirea a două, marţi, în jurul orei locale 17.00, într-un salon de masaj la aproape 50 de kilometri de Atlanta, cel mai mare oraş din statul Georgia, în sud-estul Statelor Unite, a indicat purtătorul de cuvânt al poliţiei comitatului, citat de cotidianul Atlanta Journal-Constitution. Mai târziu, după-amiază, alte două noi atacuri cu armă au provocat patru morţi în două saloane de masaj vecine, a anunţat poliţia oraşului, într-un comunicat transmis AFP. 

Suspectul, un tânăr de 21 de ani


    Suspectul are 21 de aniFoto: captură video
Suspectul are 21 de aniFoto: captură video

"La sosirea lor, poliţiştii au găsit trei femei decedate în interiorul salonului. Tot la faţa locului, poliţiştii au fost informaţi că au fost auzite focuri de armă de celalată parte a străzii", unde au găsit o altă femeie ucisă, precizează comunicatul. Un suspect, Robert Aaron Long, în vârstă de 21 de ani, a fost reţinut după o urmărire, la mai mult de 240 de kilometri sud de Atlanta. Într-un discurs de joia trecută, preşedintele Joe Biden a condamnat violenţele contra americanilor de origine asiatică, "atacaţi, hărţuiţi, blamaţi şi folosiţi ca ţapi ispăşitori". 

Potrivit militanţilor antirasism, resentimentul a fost alimentat de discursul fostului preşedinte Donald Trump, care denumea adesea coronavirusul drept "virusul chinez". Deşi este dificil uneori să se stabilească motivul xenofob al unui atac, crimele motivate de rasismul anti-asiatic aproape că s-au triplat, de la 49 la 122 anul trecut în 16 oraşe americane, potrivit unui studiu al Center for the Study of Hate and Extremism cu sediul la San Bernardino, în California. Georgia numără 500.000 de locuitori de origine asiatică, adică puţin peste 4% din populaţia sa, conform Asian American Advocacy Fund, un grup de apărare a drepturilor persoanelor de origine asiatică în SUA.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net