Până la 4.000 de euro amendă și permis suspendat pe 10 ani pentru o infracțiune la volan, în Grecia
Românii care aleg Grecia pentru vacanțele de vară trebuie să fie atenți la noile reguli de circulație introduse de autoritățile elene. Noul Cod Rutier vine cu sancțiuni mult mai dure pentru șoferii care încalcă legea. Guvernul grec a anunțat că urmărește reducerea accidentelor grave și impunerea unui climat de toleranță zero în trafic, iar controalele rutiere au fost deja intensificate pe principalele drumuri și în zonele turistice.

O singură abatere poate aduce amenzi de sute sau chiar mii de euro, iar în cazurile grave șoferii riscă suspendarea permisului pentru perioade foarte lungi. Pentru românii care merg în concediu cu mașina personală, noile măsuri pot transforma rapid vacanța într-un coșmar financiar și juridic.
Amenzi uriașe pentru șoferii prinși băuți la volan
Autoritățile din Grecia au decis să înăsprească drastic sancțiunile pentru conducerea sub influența alcoolului, considerată una dintre principalele cauze ale accidentelor grave.
Potrivit noilor reguli, șoferii care au o alcoolemie între 0,50 și 0,80 g/l în sânge riscă o amendă de 350 de euro și suspendarea permisului pentru 30 de zile, transmite publicatia elenă Car and Motor.
Dacă nivelul alcoolemiei crește, sancțiunile devin mult mai severe.
Pentru valori între 0,80 și 1,10 g/l în sânge, amenda ajunge la 700 de euro, iar permisul este suspendat timp de 90 de zile.
În situațiile în care alcoolemia depășește 1,10 g/l, șoferii pot primi o amendă de 1.200 de euro, rămân fără permis și fără plăcuțele de înmatriculare pentru șase luni și riscă inclusiv pedeapsă cu închisoarea de minimum două luni.
Pe lângă aceste măsuri, poliția are obligația de a imobiliza vehiculul în toate cazurile de conducere sub influența alcoolului, pentru a împiedica șoferul să își continue deplasarea.
Recidiviștii pot rămâne fără permis timp de 10 ani
Noul Cod Rutier introduce pedepse extrem de dure pentru șoferii care repetă aceeași abatere. Dacă un conducător auto este prins a doua oară în decurs de cinci ani conducând sub influența alcoolului, amenda poate urca la 1.000 de euro, iar permisul este suspendat pentru șase luni.
Pentru o nouă recidivă, sancțiunile cresc la 2.000 de euro și suspendarea permisului pentru un an. Cele mai severe măsuri sunt aplicate în cazurile de alcoolemie ridicată și repetarea faptei.
Astfel, un șofer prins din nou cu o concentrație mare de alcool în sânge poate primi o amendă de 2.000 de euro și poate rămâne fără permis timp de șapte ani.
La a doua recidivă gravă, sancțiunea ajunge la 4.000 de euro, iar permisul poate fi suspendat pentru zece ani. Autoritățile elene spun că noile reguli sunt necesare pentru reducerea accidentelor și pentru creșterea siguranței pe șoselele extrem de aglomerate în sezonul estival.

































