Pandemia Covid-19 face ravagii în Italia. Noul bilanţ: 368 de morţi în 24 de ore
Un nou bilanț tragic a fost înregistrat în Italia, principalul focar de coronavirus din Europa. Numărul persoanelor decedate în Italia din cauza coronavirusului a ajuns duminică la 1.809, ceea ce presupune o creştere de 368 de decese în ultimele 24 de ore. Nici în alte state situația nu este una dintre cele mai bune, iar Germania a luat hotărârea de a-şi închide fontierele cu Franţa, Austria şi Elveţia, începând de luni, 16 martie. Franța este una dintre țările cele mai grav afectate de coronavirus din Europa, cu peste 4.500 de cazuri confirmate și 91 de decese, potrivit unei statistici prezentate de către France24.
Numărul persoanelor decedate în Italia din cauza coronavirusului a ajuns duminică la 1.809, ceea ce presupune o creştere de 368 de decese în ultimele 24 de ore, potrivit ultimului bilanţ comunicat de şeful protecţiei civile, Angelo Borrelli.
Numărul persoanelor infectate în Italia, principalul focar al epidemiei în Europa, a ajuns la aproape 25.000, cu 3.509 mai multe decât sâmbătă. Regiunea Lombardia este cea mai afectată regiune a Italiei, cu 1.218 morţi şi 13.272 cazuri confirmate de contagiere cu coronavirus.
Întreaga Italie, în carantină până pe 3 aprilie
Toată Italia este în carantină, iar oamenii trebuie să rămână în case până pe 3 aprilie. Pot ieşi doar pentru a se duce la lucru, la spital şi pentru a-şi cumpăra de mâncare întrucât numărul celor infectaţi cu noul virus gripal creşte de la o zi la alta, iar bilanţul este unul copleşitor.
Franţa înregistrează 4500 de cazuri de coronavirus
Franța este una dintre țările cele mai grav afectate de coronavirus din Europa, cu peste 4.500 de cazuri confirmate și 91 de decese, conform France24.
Premierul a ordonat închiderea tuturor barurilor, restaurantelor, cinematografelor şi magazinelor neesenţiale. Cu toate acestea, alegerile municipale de duminică, s-au desfășurat conforrm programului stabilit, dar cu măsuri speciale de precauţie.