Papa Francisc ia în calcul abolirea celibatului preoților catolici

Pe fondul unor repetate solicitări privind renunțarea la celibatul obligatoriu al sacerdoților catolici, delegații Adunării sinodale germane pentru reforma Bisericii Catolice au adoptat vineri, 10 martie, un text prin care se solicită reconsiderarea acestei cerințe.

Papa Francisc ar putea fi de acord cu renunțarea la celibatul preoților (Foto: EPA EFE)
Papa Francisc ar putea fi de acord cu renunțarea la celibatul preoților (Foto: EPA EFE)

Papa Francisc ar putea fi de acord cu renunțarea la celibatul preoților considerând că ,,nu există nicio contradicție în faptul că un preot se poate căsători'', potrivit declarației acestuia pentru site-ul argentinian de știri Infobae. Interviul a fost acordat cu ocazia împlinirii a zece ani de când se află în fruntea Bisericii Catolice, aceasta având loc în data de 13 martie.  De asemenea, consideră că celibatul este o disciplină, ,,o interdicție temporară. Nu este veșnică, precum hirotonirea în preoție”, prin urmare poate fi reconsiderat.

În cadrul aceluiași interviu, publicat vineri, 10 martie, referitor la criza vocației preoției, Papa Francisc își exprima îndoiala cu privire la creșterea numărului de preoți în cazul în care acestora li s-ar permite să fie căsătoriți. Acesta i-a dat exemplu pe pastorii luterani, care se pot căsători, dar, cu toate acestea, numărul de bărbați care aleg calea preoției nu sporește.

A continuat spunând că, de fapt, problema este de natură culturală, ,,nu trebuie să fim naivi și să credem că schimbările programatice vor constitui soluția”.

Există preoți căsătoriți în Biserica Catolică

Atitudinea deschisă a Papei este susținută și de alte motive, prezentate în cadrul interviului amintit și cu o altă ocazie, acum două săptămâni, într-un dialog purtat cu biografii săi, Sergio Rubín și Francesca Ambrogetti.  Dialogul este cuprins în volumul ,,El Pastor” (Păstorul, n.r.), în curs de publicare în Argentina. Motivele constau în faptul că bisericile catolice de rit oriental permit căsătoria preoților. În acest sens, a dat drept exemplu Biserica Greco-Catolică din Ucraina, Biserica Maronită din Liban și Biserica Catolică Siriacă din Irak.

În plan personal, însă, Papa este de acord cu respectarea tradiției Bisericii Romano-Catolice, afirmând că celibatul este posibil cu ajutorul unor ,,prietenii adevărate între preoţi”.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa  pont@click.ro! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
diabet jpg
liviu dragnea 8 JPG
varza murata 505587 webp
bunt erleuchtet chinas jpg
image png
Warren Buffett FOTO Profimedia jpg
turcia jpg
casa jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net