Prințul Philip al Marii Britanii a fost internat din nou în spital, înainte de Crăciun

Ultima actualizare:

    Prințul Philip al Marii Britanii a fost internat în spital înainte de CrăciunFoto:Getty
Prințul Philip al Marii Britanii a fost internat în spital înainte de CrăciunFoto:Getty

Prinţul Philip, ducele de Edinburgh, a fost internat din nou în spital pentru a primit tratament ca măsură de precauţie pentru o afecţiune medicală preexistentă, a anunţat Palatul Buckingham.

Soțul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii se afla la casa familiei din Norfolk când a fost transportat la Spitalul King Edward VII din Londra pentru a fi ţinut sub observaţie şi pentru tratament, se arată într-un comunicat publicat de Palatul Buckingham.

„Internarea este o măsură de precauţie, la recomandarea medicului Alteţei Sale Regale”, se arată în comunicat. Internarea vine după ce acesta nu a fost văzut la dineul ținut de către soția sa la Palat, câteva surse susținând încă de atunci că ar fi vorba de starea de sănătate precară a Prințului consort.

Prințul Philip a fost anul acesta implicat într-un accident rutier care putea avea urmări grave. Soțul Majestății Sale, în vârstă de 97 de ani, care este prea în vârstă să mai poată conduce, atât pentru siguranța sa, dar și cea a altora, a făcut mai multe victime în momentul coliziunii mașinii sale: o femeie și-a rupt încheietura, o altă persoană a fost spitalizată, iar un copilaș de doar 9 luni putea să își piardă viața.

Deși Philip și-a cerut iertare în mod public, întâmplarea nu a făcut decât să confirme fragilitatea Prințului consort, care se retrăsese deja din viața publică, mai devreme de incident, în luna august. Prinţul Philip s-a retras din viaţa publică în august 2017, deşi a mai apărut ocazional la diverse evenimente, atunci când sănătatea a fost de partea sa și i-a permis. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net