Reacția soției unui oligarh ucrainean după ce presupusa amantă a acestuia a rămas fără ambele picioare în explozia din Monaco

Ultima actualizare:

Un atentat cu bombă extrem de violent, petrecut luni seară la intrarea unui imobil rezidențial din Monaco, l-a vizat pe oligarhul ucrainean Vadim Iermolaiev, dar și pe partenera sa. 

Partenera milionarului ucrainean a fost mutilată în explozie/ sursa foto: Facebook
Partenera milionarului ucrainean a fost mutilată în explozie/ sursa foto: Facebook

Dispozitivul exploziv a provocat răni și arsuri severe întregii familii, însă consecințele cele mai grave le-a suferit partenera omului de afaceri, Anna Nasobina, ale cărei picioare au fost parțial smulse în momentul deflagrației, o regizoare stabilită la Londra, care a fost găsită într-o baltă de sânge de către vecini.

 Dispozitivul exploziv plasat special la intrarea clădirii a fost detonat în momentul în care oligarhul Vadim Iermolaiev, în vârstă de 58 de ani, se întorcea acasă alături de partenera sa și de fiul lor în vârstă de 13 ani.

„Este o crimă odioasă”, a reacționat Prințul Albert al II-lea de Monaco într-un comunicat oficial transmis presei, potrivit La Depeche

În timp ce anchetatorii încearcă să refacă traseul suspectului, care a fugit imediat după atac și s-a făcut nevăzut, detaliile medicale de la fața locului conturează tabloul unui masacru.

Mărturii de coșmar de la locul exploziei: „Era prăbușită, plină de sânge”

Suflul exploziei raportat de publicația La Depeche a fost atât de puternic încât a provocat distrugeri semnificative la intrarea în imobil. Martorii oculari au fost primii care au încercat să acorde ajutor victimelor până la sosirea echipajelor de prim ajutor:

 „În urma violenței exploziei, partenerei omului de afaceri i-au fost parțial smulse picioarele. Îi lipseau picioarele. Era prăbușită, plină de sânge”, Silvano, locuitor din Monaco, rezident în zonă. 

Femeia a fost preluată imediat în stare de maximă urgență și evacuată către o clinică din Nisa, unde medicii au fost nevoiți să îi amputeze definitiv membrele inferioare din cauza leziunilor ireversibile.

La rândul său, milionarul Vadim Iermolaiev a suferit numeroase arsuri și a fost rănit de schije pe întreaga suprafață a corpului. Conform relatărilor, acesta a rămas conștient în momentele de după detonare, fiind preluat pe targă și transportat la același spital din Nisa.

Fiul celor doi, un adolescent de 13 ani, a scăpat cu răni mai ușoare, deși a fost proiectat la pământ de suflu, alegându-se cu contuzii și arsuri la nivelul unui picior.

Reacția oficială a soției din străinătate tot Anna 

 Primele informații venite de la jurnaliști sugerau că femeia rănită grav era soția sa legitimă, însă investigațiile ulterioare  au corectat această eroare de identificare, potrivit Metro.uk

Femeia mutilată în atentat este Anna Nasobina (46 de ani), o regizoare originară din Dnipro, dar stabilită la Londra, care se afla în Monaco în vizită la milionar. 

Soția lui Iermolaiev, pe care o cheamă tot Anna și are 56 de ani, se afla în afara granițelor țării în momentul producerii atacului cu bombă. 

„În prezent, ne aflăm într-o stare de stres sever și cooperăm activ cu anchetatorii.” Anna Ermolaev, soția oligarhului. 

Cazul rămâne în atenția brigăzilor antiteroriste din Franța și Monaco, ipoteza principală fiind un atac la comandă legat de trecutul financiar și influența deținută de Vadim Iermolaiev în mediul de afaceri ucrainean.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
pexels mariana serban 56316290 9679284 jpg
ploi vijelii si grindina in jumatate de tara meteorologii au emis cod galben si anunta o schimbare radicala a vremii 999200 webp
loto
haine second hand   foto pixabay angelsover jpg
image png
image png
Prima casa, foto Shutterstock jpg
cod portocaliu ploi torentiale vijelie puternica grindina vestul tarii 2 iulie 2024 910565 webp
image
image