Șase elefanți au murit în timp ce încercau să se salveze unul pe altul, după ce un pui a alunecat în apă

Șase elefanți au murit în timp ce încercau să se salveze unul pe altul, după ce un pui a alunecat în apă

Ultima actualizare:

    Doar doi elefanți au supraviețuitFoto: AFP
Doar doi elefanți au supraviețuitFoto: AFP

Tragedie într-un parc natural din Thailanda! Șase elefanți au murit în timp ce încercau să salveze unul pe altul. Îngrijitorii parcului i-au găsit sâmbătă (5 octombrie), la baza unei cascade. Aceștia cred că incidentul a avut loc după ce un pui de elefant a alunecat, iar adulții au intrat să îl salveze.

Doi elefanți care au suopraviețuit au fost găsiți blocați pe marginea unei stânci din apropiare și au fost salvați de responsabilii parcului. Specialiștii spun că acestora le va fi foarte greu după ce și-au pierdut turma și au rămas singuri. Elefanții se bazează foarte mult unii pe ceilalți. Se apără și găsesc hrană împreună, iar durerea pierderii aproapelui este una insuportabilă și pentru ei. Cei doi elefanţi care au supravieţuit vor fi monitorizaţi. Perechea ar putea avea probleme în a ajunge la maturitate din cauza faptului că au nevoie de protecţia unei turme şi de găsirea hranei.

Cascada a mai făcut victime și în trecut

La această cascadă, cunoscută sub numele “Haew Narok” (Cascada Diavolului), au mai avut loc incidente similare. O turmă de 8 elefanţi a murit după ce a căzut în 1992, într-un caz care a atras atenţia naţională, relatează stirileprotv.ro.

În jur de 7.000 de elefanţi asiatici trăiesc în Thailanda, cu peste jumătate dintre ei care trăiesc în captivitate.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Talon de pensie / Foto: Facebook / Marius Constantin Budăi
cautarea în Munții Poiana Ruscă jpg
Victimele avionului prăbușit în Florida jpg
Benzinărie - motorina - combustibil FOTO Mediafax
ploi vijelii si grindina in jumatate de tara meteorologii au emis cod galben si anunta o schimbare radicala a vremii 999200 webp
postul craciunului jpeg
frica de întuneric
zahar cubic alb si brun fotolia 11940531 subscription l jpg jpeg
image
image