Sfânta Mănăstire a Filosofului, închinată Adormirii Maicii Domnului, veghează de 1050 de ani de pe o stâncă abruptă
Considerată una dintre cele mai vechi mănăstiri din Grecia și un important lăcaș bizantine, Mănăstirea Filosofului poartă hramul Adormirii Maicii Domnului, sărbătoare pe care ortodocșii o așteaptă în curând. Cu o istorie de peste o mie de ani, lăcașul a traversat epoci de glorie și perioade de uitare. Frescele sale, arhitectura bizantină și tradițiile păstrate fac din acest loc un reper de necontestat al credinței ortodoxe.
Acum, în preajma sfintei sărbători Adormirea Maicii Domnului își așteaptă pelerinii.
Mănăstirea de 1050 de ani
În inima Peloponezului, pe malul vestic al cheilor râului Lousios, se află Mănăstirea Filosofului, una dintre cele mai vechi mănăstiri din Grecia, închinată Adormirii Maicii Domnului.
Fondată în anul 963 de Ioannis Lampardopoulos, supranumit „filosoful”, secretar al împăratului bizantin Nikefor al II-lea Focas, lăcașul a rezistat timpului și istoriei, traversând epoci de glorie și perioade de ruină.
Complexul este alcătuit din două mănăstiri – una veche, ascunsă într-o peșteră, și una nouă, ridicată în secolul al XVII-lea. Ambele păstrează fresce, icoane și arhitectură bizantină de excepție, fiind astăzi monumente protejate, scrie presa elenă.
Planul arhitectural este cruciform, iar construcția se află într-o peșteră deasupra unei prăpăstii abrupte.
Astăzi, din ansamblul inițial se mai păstrează doar biserica bizantină din secolul al X-lea, cu fresce remarcabile, o cisternă și ruinele chiliilor.
Potrivit tradiției, în perioada otomană aici ar fi funcționat un „krifo scholio” – școală secretă – ce a devenit ulterior o importantă școală teologică.
Noua Mănăstire și renașterea lăcașului
Noua Mănăstire a Filosofului a fost întemeiată în jurul mijlocului secolului al XVII-lea. Se află la aproximativ 400 de metri de vechea mănăstire.
Katholikonul a fost ridicat în 1661, iar ulterior s-au construit mai multe chilii, fără a fi abandonată vechea mănăstire. Iconostasul katholikonului este sculptat în lemn, cu o decorație deosebită, și are icoane în stil cretan atribuite pictorului Victor (1663).
Pictura bisericii a fost realizată în 1693, finanțată de „Mavroidi-pașa Farmakis” din Stemnitsa, care se convertise la islam, dar s-a reîntors la credința creștină în timpul stăpânirii venețiene.
Pe latura vestică a bisericii se află imaginea ctitorului, în stil oriental, cu un veșmânt luxos și un șirag de mătănii, lângă icoana Sfintei Elena.
Între 1834-1836, mănăstirea a fost desființată prin decizia ducatului bavarez, sub pretextul că avea mai puțin de șase monahi.
Proprietățile au fost confiscate și vândute unor particulari. După desființare, mănăstirea a fost părăsită și s-a ruinat treptat.
Astăzi funcționează ca mănăstire de călugări, printr-un decret regal semnat la 14 aprilie 1922, aparținând Mănăstirii Timios Prodromos din Stemnitsa.
În 1955 a fost declarată monument protejat, iar din 1992 a început restaurarea sa sub supravegherea Ministerului Culturii.
Astăzi, rămâne un simbol al rezistenței spirituale și al artei bizantine, atrăgând pelerini și turiști din întreaga lume.
