Sfârşitul lumii într-un oraş italian. Fulgerele loveau pământul, cerul părea să se prăbuşească

Sfârşitul lumii într-un oraş italian. Fulgerele loveau pământul, cerul părea să se prăbuşească

Ultima actualizare:

    Fulgerele şi norii negri creau senzaţia că te afli în iadFoto: Caters
Fulgerele şi norii negri creau senzaţia că te afli în iadFoto: Caters

Dacă aţi prins vreodată o furtună de vară, cel mai probabil nu a semănat cu ceea ce vedeţi în aceste imagini.

Oraşul Sassari din Sardinia (Italia) a fost răscolit marţi (16 iunie) de o furtună violentă. Norii negri au acoperit cerul cu repeziciune, iar fulgerele au lovit solul în diferite puncte.

Furtunile de mare intensitate sunt destul de obişnuite în Sardinia, în sezonul estival
Furtunile de mare intensitate sunt destul de obişnuite în Sardinia, în sezonul estival

Fotograful Daniele Macis (26 de ani) şi-a făcut curaj şi s-a urcat pe acoperişul blocului în care locuieşte pentru a prinde cele mai bune cadre, iar rezultatele sunt impresionante.

Fotograful Daniele Macis a lăsat deoparte orice precauţie şi s-a urcat pe bloc pentru aceste imagini extraordinare
Fotograful Daniele Macis a lăsat deoparte orice precauţie şi s-a urcat pe bloc pentru aceste imagini extraordinare

Cerul părea că stă să se prăvălească pentru întreaga Sardinie
Cerul părea că stă să se prăvălească pentru întreaga Sardinie


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
eclipsa de soare pexels jpg
image png
1 musetel shutterstock 1287881557 jpg jpeg
intretinere jpg
avioane f 16 pixabay jpg
Canicula caldura FOTO EPA-EFE
Grota Albastra de pe insula Capri FOTO Shutterstock
masina pe plaja vadu jpg
image
image