Și-au riscat viața pentru a face aceste fotografii

Ultima actualizare:

    Și-au riscat viața pentru a face câteva fotografiiFoto SWINS.com
Și-au riscat viața pentru a face câteva fotografiiFoto SWINS.com

Un cuplu din Marea Britanie a uimit pe toată lumea prin îndrăzneala, dar și prin inconștiența de care au dat dovadă, fotografiindu-se într-un loc deosebit de riscant. Aceștia au urcat pe o faleză la o înălțime amețitoare încercând să își facă diverse poze aproape de marginea prăpastiei, riscându-și viața.

Potrivit Mirror.co.uk, un cuplu englez a realizat câteva imagini amețitoare de pe faleza Seaford Head, la o înălțime de peste 60 de metri. Problema este că aceștia și-au pus viața în pericol în încercarea de a prinde cele mai bune capturi foto.

Au realizat câteva imagini amețitoare de pe faleza Seaford Head, la o înălțime de peste 60 de metri
Au realizat câteva imagini amețitoare de pe faleza Seaford Head, la o înălțime de peste 60 de metri

Cei care se aflau la poalele falezei i-au văzut pe tineri cum se aventurau până spre marginea prăpastiei și se amuzau, neglijând orice măsură de siguranță.

Cei care se aflau la poalele falezei i-au văzut pe tineri cum se aventurau până spre marginea prăpastiei
Cei care se aflau la poalele falezei i-au văzut pe tineri cum se aventurau până spre marginea prăpastiei

Apreciază cu un like pagina noastră de Facebook dacă ți-a plăcut acest articol. Vei afla și mai multe informații interesante!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Creier sănătos   pixabay jpg
cartofi copti jpeg
macrou istock jpg
autostrada pixabay jpg
slovacia jpg
autospeciala politie jpg
miriapod wiki1 jpeg
Creta, Grecia, foto Shutterstock jpg
image
image