Singura țară din lume care se întinde pe 6 continente. Este cel mai important aliat al României, dar și o mare putere

Știați că există o țară care se întinde pe 6 continente și care are o mare putere europeană?  Mai mult decât atât, aceasta se numără printre cei mai importanți aliați ai României. Iată despre ce este vorba.

Franța se întinde pe 6 continente / Foto: Pexels
Franța se întinde pe 6 continente / Foto: Pexels

Franța, unul dintre cei mai importanți aliați ai României

Franța este unul dintre cei mai mari aliați ai țării noastre încă din anul 1859 când a avut loc Unirea Principatelor. La acea vreme, aceasta a jucat un rol important în nașterea și susținerea României.

Mai târziu, misiunea franceză s-a dezvoltat pe plan cultural, dar și militar, pe când s-a desfășurat Primul Război Mondial. Istoria României a fost profund marcată de generalul francez Henri Mathias Berthelot, însă într-un mod pozitiv. De aceea, în prezent, Capitala noastră mai poartă și numele de Micul Paris.

După cum spuneam inițial, Franța se întinde pe 6 continente. Acest lucru se datorează puterii sale coloniale de pe vremuri, dar și în prezent francezii dețin teritorii pe fiecare continent, cu excepția Antarcticii.

Ce teritorii deține Franța pe cele 6 continente

Franța se află evident și în Europa, dar și în America de Nord, unde deține colectivitatea Saint-Pierre și Miquelon (aproape de Canada). De asemenea, aceasta are sub stăpânire Guadelupa și Martinica. În America de Sud, francezii dețin Guyana Franceză, iar în Africa posedă Mayotte, Reunion.

În Asia, se extinde spre Insulele Tromelin (din Oceanul Indian, disputate), în timp ce în Oceania are controlul asupra Polineziei Franceze, Noua Caledonie, Futuna și Wallis.

După cum am menționat anterior, Antarctica este singurul continent pe care Franța nu deține absolut niciun teritoriu. Însă, important de precizat este faptul că și aici revendică Terre Adelie. Cu toate acestea, potrivit Tratatului din Antarctica, această suprafață nu este recunoscută drept suveranitate națională.

În concluzie, Franța este singura țară de pe întreg mapamondul care se află pe cele 6 din 7 continente de pe glob, potrivit Dcnews.ro.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
1 numerologie jpg jpeg
Boli cardiace - inimă FOTO shutterstock
Mirosuri neplacute Asa poti avea o casa parfumata si primitoare  Sursa foto shutterstock 1892880535 jpg
radha bivol apa record jpg
intarzieri trenuri 696x522 jpg
Luxemburg, foto Shutterstock jpg
Ciprian Ciucu FOTO Profimedia
image
actualitate.net
image
actualitate.net