Șocant! În această destinație de vacanță, turiștii mănâncă fără să știe carne de câine

Ultima actualizare:

    Este o destinație de vacanță frecventată de mii de turiști, dar aceștia nu știu că sunt serviți cu carne de câineFoto: Getty
Este o destinație de vacanță frecventată de mii de turiști, dar aceștia nu știu că sunt serviți cu carne de câineFoto: Getty

Anual, Bali este destinația de vacanță a sute de mii de turiști din întreaga lume, în special din Occident și Australia, dar turiștii nu au nici cea mai vagă idee că sunt serviți fără să știe, cu carne de câine. Restaurantele și vânzătorii ambulanți îi păcălesc și spun că e carne de pui.

O organizație internațională nonguvernamentală, Animals Australia, a realizat un reportaj sub acoperire despre acest caz înfiorător care a șocat o lume întreagă. În urma investigației s-a descoperit că zilnic, în insula indoneziană Bali, atât câinii maidanezi, dar și cei cu stăpân, care sunt nesupravegheați, sunt capturați și uciși în cel mai brutal mod cu putință spre a servi drept gustări sau chiar feluri principale pe meniurile mai multor restaurante, oferite turiștilor neștiutori, precizează The Independent.

Cu gura și picioarele legate, câinii se zbat în scâncete și durere sub torturile traficanților de carne de câine și sunt ținuți de multe ori fără hrană și apă timp de mai mulet zile, find apoi uciși în mod brutal și tranșați. niciun localnic nu îndrăznește să discute despre acest lucru, dar traficul cu câini este o afacere foarte profitabiă care se dezvoltă de la an la an.

Organizația Animals Australia a trimis un investigator sub acoperire pentru a se infiltra printre traficanți și a realiza un reportaj despre acest comerț macabru și dăunător chiar și pentru sănătatea umană. Potrivit Poisons Information Centre din South Wales, carnea de câine poate conține toxine extrem de nocive pentru corpul uman, provocând greață, dureri musculare, probleme respiratorii sau să daune la nivelul organelor interne și pe sistem nervos.

  • „Am început investigația intrând în contact cu jucătorii cheie din această industrie a cărnii de câine. În cele din urmă, aceștia m-au invitat să mă alătur bandelor de traficanți care se ocupă cu furtul, cânatul, otrăvirea și uciderea câinilor.”
  • „Ca investigator al unor astfel de cazuri, m-am antrenat să fac față crusimii asupra animalelor, dar nimic nu m-a pregătit pentru această brutalitate cu care sunt tratați câinii din sat. Am încercat să mă concentrez asupra camerei de filmat, dar era chinuitor să auzi scâncetele de teroare și suferință ale acelor câini”, a mărturisit investigatorul, potrivit sursei citate.

Animal Welfare Association, din Bali, o organizație nonprofit pentru protecția animalelor, luptă în prezent împotriva comerțului cu carne de câine. Asociația a reușit să salveze 150 de câini de la măcel, dar se estimează că anual, în Bali sunt uciși în jur 70.000 de câini pentru comerțul cu carne de câine.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net