Steven Seagal, decorat de președintele Rusiei, Vladimir Putin

Steven Seagal, decorat de președintele Rusiei, Vladimir Putin

Ultima actualizare:

În cadrul unei ceremonii speciale, celebrul actor a primit în data de 31 mai decorația „Ordinul Prieteniei” chiar de la președintele Federației Ruse.

Film prost regizat la Kremlin. Vladimir Putin încearcă să își crească popularitatea folosindu-se de apariția alături de diverse personalități, din diverse domenii, cunoscute pe întreg mapamondul. În ultimii zi a lunii mai Putin l-a readus pe scenă pe Steven Seagal, celebrul actor american din filmele de acțiune. De fapt, din 2016 Seagal este ruso-american, primind din partea lui Putin un pașaport rusesc.

Și-a păstrat însă și cetățenia americană, dar preferă să locuiască în Rusia.

„Acest război în care suntem implicați acum cu toții a fost declanșat și finanțat de Occident și a dus la implicarea întregii lumi într-o luptă a binelui cu răul. Toate religiile, toate națiunile, toți oamenii ar trebuie să se unească, în loc să fie controlați și prostiți de monstrul reprezentat de presa mincinoasă. Trebuie să-i educăm și luminăm pe cei care nu-și dau seama de ceea ce se întâmplă”, este declarația pro-Putin a lui Steven Seagal, la ceremonia în care a fost decorat cu „Ordinul Prieteniei”. Citește mai multe pe canal33.ro.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
camp arsita temperatura agricultura pe canicula   foto adevarul (3) jpeg
Litoral 3 (1) jpeg
vali ilie, educatoarea care a schimbatt cariera la 43 de ani   foto alina mitran (1) jpg
elon musk gettyimages jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
 Incendiu de vegetația în Spania, Almería FOTO AFP
Norvegia livrează României încă trei aeronave F 16  MAPN jpeg
image png
image
image