Tânărul poliglot de la Oxford care iubește limba română: „M-am îndrăgostit imediat de ea”. Cum a ales să o studieze

Reuben Constantine, un tânăr din Marea Britanie, impresionează prin pasiunea pentru cunoaștere. La doar 23 de ani, stăpânește 11 limbi străine, iar dintre toate, româna este preferata sa. 

Reuben Constantine / Foto: Instagram
Reuben Constantine / Foto: Instagram

Povestea lui începe în copilărie, când a descoperit un podcast în franceză și s-a minunat că putea înțelege tot ce se spunea datorită cunoștințelor dobândite la școală. La vârsta de 18 ani, în timpul pandemiei de COVID-19, a decis să învețe și greaca, motivat de o călătorie rezervată de părinți:

Am petrecut mult timp în timpul iernii învățând limba greacă, iar când am mers în Grecia în timpul verii am reușit să vorbesc cu localnicii în limba lor. Reacțiile lor și zâmbetul de pe fața lor atunci când am început să vorbesc în greacă au fost neprețuite pentru mine. Îmi place atât procesul de învățare a unei limbi, cât și recompensa de a vorbi cu oamenii”, a spus Reuben într-un interviu pentru Adevărul.

Limba română este preferata lui

Acum, la 23 de ani, vorbește 11 limbi, ceea ce îl califică drept poliglot, potrivit „BBC”. Dintre toate, limba română este preferata lui.

Pasiunea pentru română a început în timp ce lucra într-un restaurant și a întâlnit o clientă care i-a vorbit despre țara ei natală: „Când am ajuns acasă, am decis să încep să învăț limba română și m-am îndrăgostit imediat de ea”, a mai spus Reuben. Abilitățile sale au fost consolidate ulterior la universitate, sub îndrumarea profesoarei Oana Uta Bărbulescu.

Reuben: „M-am trezit cu 6.000 de urmăritori noi din România”

Pe rețelele sociale, Reuben a devenit un adevărat influencer. Doar pe Instagram are peste 100.000 de urmăritori și îi ajută pe alții să învețe într-un mod interactiv, prin videoclipuri cu sfaturi gramaticale, informații despre originile limbilor și interviuri cu vorbitorii nativi:

Am avut un prieten care este și el influencer. este, de asemenea, foarte interesat de limbi străine și mi-a spus: «Vrei să facem niște interviuri împreună? Ar putea fi foarte interesant pentru publicul meu, (…).

Îmi amintesc că un videoclip în care vorbeam despre limba română a devenit viral în România și, peste noapte, m-am trezit cu 6.000 de urmăritori noi din România... Are aceeași bază latină ca franceza, la fel ca și spaniola, dar are niște caracteristici gramaticale cu adevărat interesante, care sunt oarecum arhaice, mai apropiate de limbile antice”, a povestit tânărul. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
politie uniforma generic png
pensie, foto shutterstock jpg
Coiful cu eroi profil dreapta artmark png
Asigurare locuinta - casa FOTO Shutterstock
Plosnite FOTO Shutterstock jpg
politia rutiera cati hans free jpeg
alcool tineri  jpg
P8gVu4SS7uf7ylDiH7pBPdw8dOg71ecEnkz8tEtLhVgp4JCDpoa5yKLRMbNCNKJrxEGyu0xgqAt2kAfh2IPJVg OHlb3wG0lBBjv1lgeUh1Iy tGsxwmgvNTLabsDQQn5VNKjlt1vkISx45Nk0vFJ2YzAwxzsz4Epl ej6rtzHjSduhYc6OiPbqUFNHkaojS jpg
image
image