Teroriștii ISIS, noii naziști! Ce le fac copiilor cu sindromul Down

Teroriștii ISIS, noii naziști! Ce le fac copiilor cu sindromul Down

Ultima actualizare:

    Teroriștii ISIS sunt foarte bine înarmați
Teroriștii ISIS sunt foarte bine înarmați

După ce a creat o întreagă isterie mondială cu atacurile teroriste, gruparea Statul Islamic/Daesh continuă masacrul. Reprezentanții extremiștilor au introdus o nouă lege care îi are ca țintă pe copiii cu sindromul Down sau orice alte dizabilități.

Se pare că ISIS urmează modelul nazist al lui Hitler prin noua lege, care presupune că cei care se nasc cu astfel de defecte sau malformații nu au dreptul să trăiască. Astfel, teroriștii au impus o nouă fatwa (o lege islamică, n.r.) prin care copiii cu dizabilități trebuie uciși, potrivit dailymail.co.uk.

Cel puțin 38 de bebeluși au fost deja uciși

Legea a fost deja adoptată de către extremiști, iar aproximativ 38 de copiii, cu vârste între o săptămână și trei luni, au fost uciși prin injecție letală sau sufocare, potrivit grupului activist irakian Mosul Eye.

Reprezentanții grupului au declarat că au monitorizat moartea copiilor născuți cu sindromul Down și au descoperit că majoritatea sunt ai luptătorilor străini care s-au căsătorit cu femei irakiene, siriene sau asiatice.

Mosul Eye susține că pe timpul investigației s-a descoperit că fatwa a fost dată de unul dintre judecătorii Statului Islamic, Abu Said Aljazrawi, care i-a autorizat pe extremiști să ucidă nou-născuții cu dizabilități. Legea urmează modelul naziștilor, care au omorât aproximativ 5.000 de tineri cu vârste sub 16 ani care prezentau astfel de malformații.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
riviera tower atena jpg
Volkswagen adobestock jpg
image png
ploi vijelii si grindina in jumatate de tara meteorologii au emis cod galben si anunta o schimbare radicala a vremii 999200 webp
grecia canicula  jpg
jocuri de noroc online pacanele shutterstock
canicula, foto shutterstock jpg
afm a aprobat 174 de noi dosare de finantare pentru programul rabla destinate persoanelor juridice s6595 1200x727 jpg
image
image