Top 15 cele mai spectaculoase plaje din lume

Ultima actualizare:

    În Aruba, turiştii pot face plajă la doi paşi de superbele păsări FlamingoFotografii 123rf.com
În Aruba, turiştii pot face plajă la doi paşi de superbele păsări FlamingoFotografii 123rf.com

Cine nu visează la o vacanţă pe o insulă tropicală cu peisaje care îţi taie răsuflarea? Apă turcoaz, nisip fin, palmieri uriaşi, scoici colorate…pe scurt, un paradis exotic. Dacă te gândeşti deja la o vacanţă şi nu ştii unde să mergi, îţi prezentăm un top 15 cele mai spectaculoase plaje din lume. Pentru unele destinaţii va trebui să zbori şi-o zi întreagă, însă unele sunt mai aproape decât ţi-ai fi imaginat.

Maya Bay - Thailand

Dacă aţi văzut filmul “The Beach” (nr. red Plaja) atunci ştiţi deja de ce rămâne Leonardo DiCaprio mut de uimire când descoperă Maya Bay. Această plajă este una din cele mai frumoase plaje tropicale din lume şi milioane de turişti ajung aici anual. Excursia este posibilă doar cu barca sau vaporul, iar cei cu dare mână pot înnopta chiar pe plajă .

Pig Island - Bahamas

Dacă unii turişti aleg destinaţii exotice pentru a înota cu delfini, rechini sau peşti multicolori, pe o insulă din Bahamas te poţi bălăci cu…porcuşorii. Buni înotători şi prietenoşi cu selfie-urile, simpaticele animăluţe atrag anual mii de turişti dornici de o experienţă inedită.

Legenda spune că porcii au fost aduşi pe insulă, în trecut, de către marinarii care au trecut pe acolo, în ideea că vor constitui o bună sursă de hrană pe viitor. Navigatorii nu s-au mai întors, iar porcii au supravieţuit, adaptându-se locului. Disperaţi să găsească hrană, ei au învăţat să înoate şi, când văd un iaht în apropiere, avansează în larg şi fac giumbuşlucuri, impresionându-i pe cei de la bord care le aruncă alimente pe săturate. Se bucură când văd oameni şi înoată cu ei.

Renaissance Island - Aruba

Renaissance Island e cu siguranță destinația care va rămâne pentru totdeauna în inimile celor care o vizitează! Pe lângă peisajul care-şi taie răsuflarea, turiştii pot face plajă la doi paşi de superbele păsări Flamingo.

Aici, păsările cu penaj roz sunt peste tot. Cei care se cazează la resortul de pe plajă au acces gratuit pe insulă, însă cei care nu fac parte din această categorie trebuie să plătească o sumă destul de piperată pentru a se relaxa alături de păsările cu picioare interminabile.

Insulele Seychelles – Africa

Un adevărat paradis în Oceanul Indian. Insulele Seychelles oferă plaje impecabile şi deloc aglomerate.  Sunt statul cu cea mai mică populaţie de pe continentul african – vreo 85.000 de locuitori, din care 24.000 locuiesc pe insula principală – Mahe, Victoria. În total sunt 115 insule, dar nu toate sunt locuite.

Aici există excursii cu ghizi cu ajutorul cărora turiştii pot vedea unele dintre cele mai rare specii de floră şi faună de pe Glob. Pentru a ajunge în arhipelag este nevoie de viză, însă aceasta se obţine la intrarea pe aeroport, singura condiţie fiind aceea ca paşaportul să mai fie valabil cel puţin şase luni. Insulele sunt renumite pentru exportul de ton, nuci de cocos, vanilie şi carapace de broască ţestoasă. Dacă eşti fan scufundări (scuba diving şi snorkelling), aici este locul ideal pentru asta.

Navagio – Zakynthos, Grecia

Grecii au fără doar şi poate cele mai frumoase plaje din Europa. Situată pe insula Zakynthos, cea de a treia ca mărime dintre insulele ioniene, plaja Navagio este un mic paradis. Plaja nu este accesibilă decât cu vaporul. Pe plajă există o epavă a unui vas ce se spune că a aparținut unor contrabandiști de țigări și care în timpul unei furtuni a naufragiat.

Brac - Croaţia

Insula este o destinaţie de vacanţă extraordinară pentru cei care caută colţuri de paradis liniştite. În Brac se ajunge cu feribotul sau catamaranul din Split. Plajele sunt în general stâncoase, acoperite de pietriş şi umbrite de păduri de pini. Cea mai faimoasă este Zlatni Rat, care se întinde ca un deget în apele Mării Adriatice. Este locul preferat al celor care practică windsurfing.

Algarve - Portugalia

Algarve sau “Pământul eternei primăveri”. Fără îndoială, Algarve este o destinație pe care o alegi pentru plajele sale incredibile. Dacă nu e genul tău să stai să lenevești la plajă, atunci poți să practici o mulțime de sporturi acvatice și extreme, dar cel mai popular aici este surfingul.

Positano - Italia

Positano este un oraşel de pe Coasta Amalfi (Italia) şi o destinaţie perfectă pentru romantici. Există două plaje principale în Positano: Spiaggia del Fornillo şi Grande Spiaggia. Prima este o plajă mică, izolată şi liniştită, iar cea de-a doua este port pentru feriboturi. De aici puteţi lua feribotul spre Capri, Ischia şi Paestum.

Peisajele din Positano sunt spectaculoase, iar culorile căsuţelor şi plajele superbe te vor cuceri pe loc.

Lefkada - Grecia

Dacă îţi doreşti ape turcoaz, nisip fin şi peisaje spectaculoase află că nu trebuie să zbori ore întregi pentru o destinaţie de vis. Plajele din Lefkada sunt unice şi recunoscute de turiştii din toată lumea.

Lefkada este una dintre insulele Mării Ionice şi este situată pe coasta de vest a Greciei. Denumirea insulei, care înseamnă "alb" provine de la culoarea alba a stâncilor  din partea de sud a insulei.  Preţurile sunt accesibile şi se poate ajunge foarte uşor cu maşina personală pe insulă.

Corbu - România

Plaja Corbu este situată la mică distanţă de renumitele staţiuni Mamaia şi Năvodari la Sud şi rezervaţia Delta Dunării la Nord. Plaja este una retrasă, sălbatică şi virgină, pe alocuri nisipul fin este amestecat cu cochilii de scoici şi melci iar apa este curată.

Această destinaţie este preferata turiştilor care caută o oază de linişte şi recreere, singurul zgomot auzit aici fiind cel al valurilor. Potrivit infoghidromania.com, aici se poate practica windsurfing şi kitesurfing. Pe lacul Corbu se află singura şcoală cu atestare europeana de sporturi nautice cu vele, tot aici putându-se închiria acest gen de ambarcaţiuni.

În apropierea comunei Corbu se află Cetatea Histria, cea mai veche aşezare grecească de pe teritoriul României, întemeiată în 657 I.Hr.

Zanzibar - Tanzania

Bungalow-uri, plaje albe cu palmieri, peşti multicolori, cocktailuri delicioase şi plimbări cu bărcile tradiţionale. Pe scurt, Zanzibar, insula tanzaniană care te vrăjeşte pe loc şi care-ţi rămâne în inimă pentru totdeauna.

Insula este o destinaţie turistică pentru tot anul, clima fiind ecuatorială, cu temperaturi medii lunare între 26-29 de grade.

Există peste 25 de plaje în Zanzibar, unele dintre ele printre sate tradiţionale de pescari, altele sunt însă atât de izolate încât ai impresia că te afli pe o mică insula pierdută în largul oceanului.

Oludeniz - Turcia

Oludeniz este o lagună ascunsă în spatele Mării Mediterane. Localnicii o numesc „Raiul pus pe Pământ de către Allah”.

Apa mării din dreptul Oludeniz-ului este faimoasă în lumea întreagă pentru nuanţele sale de turcoaz şi acvamarin, în timp ce plaja este inclusă în categoria elitistă „Blue Flag Beach”, scrie descopera.ro. Atât de frumoasă este această plajă încăt în ultimul timp este inclusă în rândul celor mai frumoase 5 plaje din lumea întreagă şi asta nu doar de către turiştii obişnuiţi, ci şi de ghidurile internaţionale de turism. 

Santanyi - Mallorca, Spania

Pentru numeroşi europeni, Mallorca este destinaţia preferată de vacanţă. Cu nisip auriu şi cu ape turcoaz, Cala d’Or este formată din cinci golfuri situate pe coasta de sud-est a insulei Mallorca, în orasul Santanyi. Cala d’Or, Cala Esmeralda, Cala Ferrara, Cala Serena si Cala Gran sunt principalele destinatii turistice din Mallorca. Plajele şi golfurile din aceasta zonă sunt de o frumuseţe incomensurabilă.

Copacabana - Rio de Janeiro, Brazilia

Plaja Copacabana, poreclită „Princesinha do Mar” (mica prinţesă a mării) de brazilieni, este una dintre ele mai cunoscute simboluri ale oraşului Rio de Janeiro. Este delimitată la nord de Fortul Duque de Caxias în cartierul Leme şi la sud de Fortul Copacabana.

Sporturi practicate pe plaja includ volei de plajă şi frescobol. Plaja este şi un loc de întâlnire pentru marele evenimente. Aproape două milioane de oameni, turişti şi localnici, se adună pe plaja în fiecare an pentru focurile de artificii de Revelion.

Oahu - Hawaii

simeon stalpnicul png

Plajele hawaiiene îşi merită renumele de cele mai romantice din lume. La fel de mult le îndrăgesc şi sportivii. De exemplu, în insula Oahu se organizează importante turnee de surfing. Valurile de aici ating si 13 metri - perfecte pentru practicarea acestui sport. Turiştii care ajung în Oahu nu trebuie să rateze nici spectacolele de Hula (dansuri tradţtionale) şi o excursie inedita în junglă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
femeie stranut  jpg
Mango Mannheim O6 jpg
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net