Trădată de pisica ei! Cum a fost prinsă o spioană din Rusia, după un deceniu în care a stat ascunsă
O anchetă jurnalistică de proporții a scos la iveală povestea incredibilă a unei spioane ruse care a reușit să trăiască ani la rând sub o identitate falsă în Italia, infiltrându-se în cercuri sensibile din apropierea NATO.

Detaliul care a dus, în cele din urmă, la demascarea ei nu a fost o greșeală de comunicare sau un document secret, ci… pisica sa.
Dezvăluirile aparțin lui Christo Grozev, șeful departamentului de investigații al publicației The Insider și fost coordonator al anchetelor Bellingcat. Acesta a povestit cazul Olgăi Kolobova, cunoscută sub porecla „Cat lady”, într-un material publicat recent.
O viață dublă, sub identitate falsă
În Italia, femeia era cunoscută drept Maria Adela Kuhfeldt Rivera, prezentându-se drept bijutier peruvian. A locuit mai întâi în Malta, apoi s-a stabilit la Napoli, unde a trăit timp de peste un deceniu. În această perioadă, potrivit lui Grozev, a reușit să se apropie de persoane extrem de influente.
„A avut relații cu persoane apropiate sediului NATO din Napoli, împrietenindu-se cu soțiile generalilor. Avea acces privilegiat la informațiile Alianței”, a explicat jurnalistul de investigație, potrivit Il Messaggero.
Deși identitatea ei reală era cea de agent rus, ani la rând nimeni nu a reușit să demonstreze oficial acest lucru. Totul s-a schimbat în momentul în care Grozev a început să-i analizeze documentele.
Potrivit jurnalistului, nu a fost dificil să demonstreze că femeia era spioană rusă, deoarece pașaportul ei avea „un set specific de numere” caracteristic documentelor emise agenților secreți. La un moment dat, femeia a dispărut din Italia și s-a întors în Rusia, iar ancheta a intrat într-un impas.
„Timp de luni de zile, dacă nu chiar un an, am încercat să descopăr adevărata identitate a acestei persoane. Și singurul lucru care lega falsa identitate peruviană din Italia de persoana din Rusia a fost… pisica ei”, a povestit Grozev.
Pisica Luisa, piesa lipsă din puzzle
Pisica, pe nume Luisa, era extrem de importantă pentru spioană. „Toți prietenii ei din Italia vorbeau despre dragostea ei pentru pisică”, spune Grozev. Pornind de la acest detaliu aparent banal, jurnalistul a avut o intuiție: dacă exista un element pe care femeia l-ar fi păstrat atât în viața falsă, cât și în cea reală, acela era animalul de companie.
După luni întregi de căutări, investigația a dus la o descoperire spectaculoasă: un microcip unic la nivel mondial.
Odată identificat microcipul, anchetatorii au început să caute în bazele de date veterinare din Rusia. Pisica fusese înregistrată la o clinică veterinară rusă. De aici, drumul a fost scurt: pe rețeaua socială VK, echivalentul rusesc al Facebook, a fost identificată o femeie pe nume Olga Kolobova, care interacționa cu grupul de veterinari respectiv și avea pe profil fotografii cu… aceeași pisică.
„Restul a fost ușor”, a concluzionat Grozev.



































