Europa în alertă după declarația lui Putin. Ce spune Nicușor Dan: „E ceva firesc”

Președintele Nicușor Dan a comentat mesajul recent lansat de Vladimir Putin, în care susține că Rusia este pregătită de război cu Europa. Afirmația liderului de la Kremlin a generat numeroase discuții, iar poziția României a fost așteptată cu interes. Nicușor Dan subliniază, însă, că, dincolo de dramatismul aparențelor, astfel de afirmații sunt în primul rând menite să influențeze opinia publică din Rusia.

Reacţia lui Nicuşor Dan, după ce Putin a spus că Rusia e pregătită de război / foto: arhiva Click!
Reacţia lui Nicuşor Dan, după ce Putin a spus că Rusia e pregătită de război / foto: arhiva Click!

Președintele Nicușor Dan a reacționat după declarațiile incendiare făcute de Vladimir Putin, care a transmis că Rusia este pregătită de război cu Europa. Liderul român consideră că astfel de mesaje au rolul de a alimenta opinia publică internă a Moscovei, în aceeași manieră în care și oficialii europeni se adresează propriilor cetățeni atunci când fac declarații tensionate.

Sunt declarații care, ca întotdeauna, 90% din ce declară domnul Putin declară pentru publicul său intern. Așa cum 90% din ce declară lideri europeni declară pentru publicul lor intern. E ceva firesc în politică”, a spus președintele Nicușor Dan, punctând că declarațiile de acest tip se adresează mai ales propriilor cetățeni, chiar atunci când par să vizeze scena internațională.

Amenințarea lui Putin zguduie Europa: „Suntem pregătiți”

Reacția șefului statului vine în contextul în care Vladimir Putin a lansat o amenințare considerată fără precedent în ultimele luni. Într-o atmosferă deja tensionată, liderul rus a transmis un mesaj direct și tranșant: „Dacă Europa vrea război, suntem pregătiți”.

Afirmația a venit chiar în ziua în care emisarii lui Donald Trump se aflau la Kremlin, încercând să pună bazele unui acord de pace în războiul din Ucraina. Negocierile ar fi fost afectate de dezacordurile dintre partea rusă și reprezentanții europeni cu privire la forma documentului discutat.

Președintele Rusiei a insistat că europenii nu ar urmări o agendă pașnică și că pretențiile lor legate de războiul din Ucraina sunt „inacceptabile” pentru Moscova. Mai mult, Putin afirmă că europenii ar bloca eforturile administrației americane și ale lui Donald Trump de a ajunge la o înțelegere reală prin negocieri, tensionând și mai mult atmosfera geopolitică.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
loc munca jpg
ananas rosu jpg
kosovo1 jpeg
Regele Charles  sursa foto   Profimedia 0734795506 jpg
cutremur jpg
imbatranire Alzheimer jpg
image png
ceas shutterstock jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net