Nicușor Dan a organizat prima sa recepție la Cotroceni cu ocazia Zilei Naționale: „Toată corupția din toată această perioadă ne-a ținut înapoi”

Președintele Nicușor Dan a organizat o recepție la Palatul Cotroceni cu ocazia Zilei Naționale, iar cu această ocazie a vorbit despre mai multe subiecte importante pentru România.

Cu ocazia recepției organizate la Palatul Cotroceni, președintele Nicușor Dan a vorbit despre mai multe subiecte importante pentru România, cum ar fi situația economică, corupția, cât și anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut.

„Trăim mai prost decât anul trecut, dar trăim mult mai bine decât acum 20 de ani și mulți oameni din țări vecine nouă. România este o țară coruptă și românii au dreptate când spun că nu văd o voință a statului de a lupta cu corupția”, a spus președintele țării, conform adevarul.ro.

„Toată corupția din toată această perioadă ne-a ținut înapoi, puteam să fim mult mai bine. În ultimele luni nu am văzut corupție la vârful statului român”, a mai spus președintele Nicușor Dan.

Cu toate acestea, Nicușor Dan a subliniat faptul că „suntem mai puțini corupți decât acum 20 de ani”.

„Toată corupția din toată această perioadă ne-a ținut înapoi”

Nicușor Dan a organizat o recepție cu ocazia Zilei Naționale / foto: Adevărul
Nicușor Dan a organizat o recepție cu ocazia Zilei Naționale / foto: Adevărul

În cadrul discursului său, președintele țării a vorbit și despre situația sistemului educațional din România.

„Avem multe zone de excelență în educație, dar în ansamblu sistemul de educație este slab sau foarte slab, iar asta o să ne creeze probleme pe viitor”, a spus Nicușor Dan, care a vorbit și despre anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut.

„Acum un an România a anulat alegeri și asta a creat un dubiu și printre români și printre partenerii noștri. Suntem membri ai UE și astfel România a primit 100 de miliarde de euro însă au fost cazuri când vocea ei nu s-a auzit în interiorul Uniunii. Avem cinci milioane de români care au plecat din România, dar ei sunt un potențial uriaș pentru noi dacă vom avea o relație bună cu ei”, a mai spus Nicușor Dan.

Președintele a mai spus că „avem o administrație depășită, care nu ține pasul cu societatea”.

„Toate lucrurile pe care le-am spus sunt adevăruri despre România. Cel mai simplu pentru un politician e să ia două sau trei și să le facă sloganuri și să defileze cu ele”, a mai spus acesta conform sursei citate.

„Spațiul nostru public e poluat de această revărsare de sloganuri”

Președintele a spus că trebuie să dezbatem problemele țării cu calm, într-un mod echilibrat și să ne ascultăm unii pe alți.

„Din păcate spațiul nostru public e poluat de această revărsare de sloganuri, unele provocând urlete sau țipete. Să coborâm toți nivelul vocii, să discutăm cu calm și echilibru, să discutăm cu calm problemele pe care societatea le are. Vă invit să ne ascultăm unii pe alții, dincolo de zgomotul inevitabil ne vom găsi un punct comun. Trăim o perioadă în care doar națiunile care reușesc să aibă o solidaritate interioară reușesc să progreseze. Vă invit pe toți să continuați să credeți în România”, a spus Nicușor Dan.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
BeFunky collage   2025 12 13T145745 068 jpg
Arizona State University jpg
test jpg
vegetable basket 349667 1280 jpg
zahar  jpg
ceausescu pantofi guban jpg
loc munca jpg
ananas rosu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net