Un eveniment astronomic foarte rar va putea fi observa pe cer cu ochiul liber. Când va trece pe lângă Pământ asteroidul Apophis
Este un fenomen astronomic rar, pe care oamenii din întreaga lume îl vor putea observa cu ochiul liber în curând. Un asteroid va trece foarte aproape de planeta noastră și va fi vizibil pe cer. Este vorba despre asteroidul 99942 Apophis, care poartă numele zeului egiptean al haosului.

Un asteroid va trece în curând îndeajuns de aproape de planeta noastră și va putea fi văzut cu ochiul liber. Din fericire, deși acest fenomen astronomic rar a atras atenția astronomilor, experții spun că asteroidul Apophis va trece în siguranță pe lângă planeta noastră, fără să provoace probleme.
De asemenea, deși asteroidul se apropie cu o viteză uimitoare de această zonă a sistemului solar, va mai trece ceva timp până când îl vom putea vedea pe cer. Mai precis, Apophis va trece în siguranță pe lângă Pământ pe data de 13 aprilie 2029.
Asteroidul va trece în siguranță pe lângă Pământ
Experții spun că Apophis va trece la aproximativ 32.000 de kilometri de Pământ. Practic, este vorba despre o distanță de 12 ori mai mică decât distanța medie dintre Lună și planeta noastră. Apophis va trece pe lângă Pământ la o distanță mai mică decât cea a sateliților de pe orbita geosincronă.
Datorită distanței foarte mici, Apophis va putea fi vizibil pe cer cu ochiul liber, iar acest eveniment astronomic este considerat a fi unul foarte rar.
Apophis va putea fi văzut cu ochiul liber
Specialiștii spun că observatorii de la sol îl vor putea vedea pe Apophis din emisfera estică, dacă vremea va permite acest lucru. Asteroidul va fi îndeajuns de aproape încât să nu fie nevoie de un binoclu sau de un telescop pentru a-l putea observa.
Apophis a fost descoperit pentru prima oară în anul 2004, moment în care a fost catalogat drept un asteroid potențial periculos, deoarece ar exista riscul unui impact cu Pământul atunci când va trece în apropiere de planeta noastră, în 2029, 2036 sau în 2068.


































