Un membru al echipei de filmare a serialului Netflix „Fauda", ucis în acțiune, în Gaza
Un membru al echipei de filmare a dramei „Fauda”, Natan Meir, a fost ucis în acţiune în Gaza, potrivit unui anunţ făcut pe contul de Facebook al serialului, scrie adevărul.ro.
Cine a fost ucis în acțiune, în Gaza
Matan Meir era rezervist în Batalionul 697 al Brigăzii 551 din Israel. „Suntem abolut devastaţi să împărtăşim faptul că unul dintre membrii familiei noastre Fauda, Matan Meir, a fost ucis în acţiune în Gaza”, a anunţat contul de Facebook al serialului, fără a da alte detalii.
„Matan a fost parte integrantă a echipei pentru toate cele 4 sezoane ale serialului Fauda”, precizează anunţul. „Întreaga distribuţie şi echipa de filmare au inima complet frântă de această pierdere tragică. Dorim să transmitem condoleanţele noastre familiei şi prietenilor lui Matan. Fie ca sufletul său să se odihnească în pace”, se spune în încheierea mesajului.
Ce poveste spune "Fauda"
Serialul Fauda spune povestea lui Doron, un comandant al unităţii Mistaarvim a Forţelor de Apărare israeliene şi a echipei sale. Serialul a fost criticat de unii pentru că ar prezenta o versiune părtinitoare a conflictului israeliano-palestinian şi ar înfăţişa o imagine inexactă a vieţii din Gaza.
Ce este "Fauda"
Serialul „Fauda” (care înseamnă „haos” în limba arabă), lansat în 2015 (cu sezoane de câte douăsprezece episoade), pornește de la înfruntarea între un comando de luptători israelieni din Forțele Speciale și un grup de teroriști arabi. Fauda este un serial de televiziune israelian dezvoltat de Lior Raz și Avi Issacharoff, bazându-se pe experiențele lor în Forțele de Apărare ale Israelului.
La reușita serialului a contribuit și experiența reală a creatorilor săi, scenaristul Avi Issacharoff și actorul Lior Raz, interpret al eroului principal. Amândoi au servit cândva în Forțele Speciale ale Israelului. Lior Raz s-a înrolat chiar după terminarea liceului, ca mulți alți compatrioți.
Citește întreg articolul pe adevărul.ro.