O țară adorată de români interzice fumatul pentru persoanele născute după anul 2007. Regula va trebui respectată chiar și de turiști
Un nou pas important în lupta globală împotriva fumatului a fost făcut de Republica Maldive, care a adoptat o legislație fără precedent: începând cu 1 noiembrie 2025, persoanelor născute la sau după 1 ianuarie 2007 le va fi interzis să cumpere, să consume sau să vândă produse din tutun.

Conform comunicatului oficial al ministerului de resort, măsura vizează „protejarea sănătăţii publice şi promovarea unei generaţii fără tutun”
Din declaraţie:
„Conform noii prevederi, persoanelor născute la sau după 1 ianuarie 2007 li se interzice să cumpere, să consume sau să vândă produse din tutun în Maldive”, declară ministerul, potrivit France 24.
Această regulă se aplică inclusiv turiştilor care vizitează cele peste 1.190 de insule ce compun arhipelagul maldivian. În acelaşi timp, autorităţile au menţionat că interdicţia se extinde la toate formele de tutun, iar comercianţii sunt obligaţi să verifice vârsta înainte de vânzare.
Consecințe pentru cei care nu respectă noua lege
Penalităţile pentru nerespectarea noii legi sunt semnificative: vânzarea produselor din tutun către persoanele vizate poate atrage o amendă de 50.000 rufiyaa (~3.200 USD), iar utilizarea dispozitivelor de vapat este sancţionată cu până la 5.000 rufiyaa (~320 USD).
Măsura maldiviană este considerată unică la nivel mondial, instaurând o interdicţie generaţională, adică o lege care se adresează direct generaţiilor viitoare. Deşi ţări precum Noua Zeelandă au adoptat măsuri similare, acestea nu au mai rămas în vigoare.
Pe de altă parte, analiştii atrag atenţia că implementarea practică a interdicţiei poate genera provocări, în special în contextul turismului intens din această destinaţie exotică. Verificarea vârstei, monitorizarea importurilor şi aplicarea sancţiunilor pentru turişti reprezintă elemente logorate ale noii politici.
Alte țări care impun reguli stricte în privința fumatului
Australia și Irlanda se află în fruntea luptelor globale împotriva fumatului, impunând reguli stricte pentru protejarea sănătății publice. În Australia, vânzarea de tutun persoanelor sub 18 ani este interzisă, iar pachetele de țigări trebuie să fie neutre, fără logo-uri sau culori atractive, pentru a descuraja consumul. În Irlanda, fumatul este interzis în toate spațiile publice închise, dar și în anumite zone exterioare, precum școli, locuri de joacă și terenuri sportive, măsuri menite să reducă expunerea la fumul pasiv și să încurajeze un stil de viață sănătos.



































