Universitățile lumii în 2026: Oxford în frunte, România are două reprezentante în topul mondial
Times Higher Education a lansat clasamentul mondial al universităților pentru 2026, evaluând 2.191 de instituții din 115 țări. Topul rămâne un reper global pentru studenți, mediul academic și guverne, iar Oxford își păstrează pentru a zecea oară consecutiv coroana. În același timp, România are două universități în top 1000, iar alte instituții se regăsesc în intervalele 1001–1500.

Universitate din România care se clasează pe cea mai ridicată poziție în topul mondial este Academia de Studii Economice București.
Oxford domină topul mondial
Universitatea Oxford continuă să fie lider mondial, datorită scorurilor ridicate la mediu de cercetare, menținând poziția pentru al zecelea an consecutiv. Princeton a ajuns pe locul trei, egalându-și cea mai bună clasare din istorie și fiind singura universitate americană cu progres semnificativ în 2026.
China și Hong Kong își consolidează prezența în top, cu cinci, respectiv șase universități în primele poziții, iar India se află acum pe locul al doilea ca număr de instituții incluse, devansată doar de SUA.
Top 10 include universități prestigioase precum MIT, Harvard, Stanford, Cambridge și Yale.
Top 10 universități din lume:
1. University of Oxford – United Kingdom
2. Massachusetts Institute of Technology – United States
3. Princeton University – United States
3. University of Cambridge – United Kingdom
5. Harvard University – United States
5. Stanford University – United States
7. California Institute of Technology – United States
8. Imperial College London – United Kingdom
9. University of California, Berkeley – United States
10. Yale University – United States
România în clasamentul global
Din cele 22 de universități românești incluse în clasament, cele mai bine poziționate sunt Academia de Studii Economice (801–1000) și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (801–1000).
Alte instituții, precum Universitatea din București și Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, se află în intervalul 1001–1200, iar Universitatea Babeș-Bolyai și USAMV Cluj-Napoca în intervalul 1201–1500.
Universitățile din categoria 1501+ includ instituții importante precum Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Politehnica București sau Universitatea Transilvania Brașov.
Scorurile românești arată performanțe mai bune la predare și perspectivă internațională decât la cercetare.
Clasamentul THE evaluează instituțiile pe cinci piloni: predare, mediu de cercetare, calitatea cercetării, relația cu industria și perspective internaționale.
Rezultatele sunt folosite atât de universități pentru strategii de dezvoltare, cât și de studenți pentru alegerea instituției potrivite, consolidându-l drept unul dintre cele mai riguroase repere globale în educația superioară.
































