Vaccinul Pfizer pentru copii, autorizat în SUA săptămâna viitoare

Ultima actualizare:

    Vaccinul Pfizer penrtu copii va fi distribuit și în Europa
Vaccinul Pfizer penrtu copii va fi distribuit și în Europa

Vaccinul Pfizer pentru copii va fi autorizat în SUA începând de săptămâna viitoare. Este vorba despre adolescenții cu vârste între 12 și 15 ani, potrivit presei străine.

Vaccinul Pfizer pentru copii, pe ultima sută de metri

Statele Unite urmează să autorizeze vaccinul Pfizer/BioNTech împotriva Covid-19 și pentru copiii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani începând de săptămâna viitoare, potrivit AFP, citată de Agerpres. Pfizer a solicitat autorizaţia de utilizare de urgenţă pentru vaccinul său spre a fi administrat copiilor şi adolescenţilor de 12 ani și peste această vârstă, potrivit CNN care citează un oficial guvernamental. „Administraţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) va trebui să îşi modifice reglementarea privind autorizarea de utilizare de urgenţă a vaccinului, însă procesul ar trebui să fie simplu”, a relatat CNN.

55% dintre americani sunt vaccinați

Vaccinul Pfizer este în prezent autorizat în Statele Unite pentru persoanele de 16 ani şi peste această vârstă, iar extinderea vaccinării la adolescenţi ar putea deschide campania americană de vaccinare către alte câteva milioane de persoane.

Potrivit informaţiilor oficiale, rata de vaccinare a atins un nivel maxim în jurul datei de 11 aprilie peste Atlantic şi, deşi 55% dintre adulţi au primit până în prezent una sau două doze, mai este încă drum lung de parcurs până la atingerea imunităţii colective. Cu toate acestea, o nouă provocare a apărut între timp: vaccinarea celeilalte jumătăți de populație care încă ezită.


    Pentru început, vor fi vaccinați copiii cu vârste între 12 și 16 ani
Pentru început, vor fi vaccinați copiii cu vârste între 12 și 16 ani

Când apare Pfizer pentru copii în Europa

Vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de BioNTech împreună cu Pfizer ar trebui să fie disponibil pentru copiii cu vârste între 12 și 15 ani din Europa începând cu luna iunie, a declarat Uğur Şahin, CEO-ul BioNTech, transmite Digi24. Serul este deja aprobat în SUA și UE pentru cei cu vârste de cel puțin 16 ani. 

La finalul lunii martie, BionTech și partenerul său american, Pfizer, au anunțat că studiile arată un nivel ridicat de anticorpi în cazul copiilor între 12 și 15 ani care au primit vaccinul. Participanții la teste au tolerat bine serul și au obținut o protecție 100% împotriva infectării.

Cele două companii testează vaccinul anti-Covid și pe bebeluși și copii cu vârste cuprinse între șase luni și cinci ani.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
image
actualitate.net
image
actualitate.net