Îşi îngroapă studenţii de vii

Îşi îngroapă studenţii de vii

Ultima actualizare:

Studenţii de la Facultatea de Medicină Rende, Taiwan, sunt supuşi unui test terifiant de către profesori: tinerii sunt "invitaţi" să intre, pe rând, într-un coşciug, şi apoi sunt îngropaţi într-un loc special creat pentru ei. Profesorii susţin că astfel învăţăceii pot să aprecieze cu adevărat viaţa.

"Trebuie să simtă experienţa morţii pentru a lupta, în viitor pentru pacienţii lor până la epuizare", susţine profesorul Qiu Daneng. Studenţii sunt puşi să îşi scrie testamentul, să îmbrace haine de înmormântare, să li se facă o slujbă şi apoi să se lase îngropaţi.

"Chiar dacă stau închişi în coşciug doar 30 minute, efectul este foarte asemănător cu moartea adevărată", a mai spus iniţiatorul acestei teme. Şi se pare că are dreptate.

"Am simţit că am renăscut când am ieşit din coşciug, iar acum apreciez fiecare secundă de viaţă" a declarat studenta Xiao Lin.

Jocul cu moartea

Qiu Daneng nu este la primul să “joc cu moartea”.

Acum doi ani, profesorul şi-a pus studenţii să scrie ce-ar face dacă ar mai avea o săptămână de trăit, iar în funcţie de răspunsuri le-a prevestit specialitatea pe care şi-o vor alege în medicină.  

Pepe, îngropat de viu! Zăvoranca în crize! VIDEO

Şi-a îngropat iubita în curte ca să-i încaseze pensia

Şi-a îngropat concubina în spatele casei fiindcă ura preoţii - FOTO



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
frigider shutterstock1 jpeg
calendar zile libere jpeg
sorin oprescu jpg
masina bord istock jpg
studenta ucisa de fostul Iubit png
ritualuri samani hunedoara jpg
Actiune Brigada Rutiera jpg
image png
image
image