Iubitul Marinei Almăşan este falit!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

A avut bani de i-a întors cu lopata. Ba chiar, ani de zile, a făcut parte din topul celor mai bogaţi români. Acum, Georgică Cornu a rămas lefter. A închis deja o firmă de construcţii, o alta e în pragul falimentului, iar televiziunea TVT89 a emis, ieri, pentru ultima oară.

S-au dus vremurile când Georgică Cornu (59 de ani) era supranumit „regele as­faltului din Banat". Pe atunci, mai toate contractele încheiate cu statul pentru construirea drumurilor din Timiş şi împrejurimi ajungeau la firmele lui.Vorbim despre perioada 2006-2011, era înfloritoare a iubitului Marinei Almăşan (51 de ani). În urmă cu şapte ani abia fusese numit preşedinte al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, astfel că îi avea pe toţi la degetul mic. Averea lui se ridica, cu tot cu bunuri imobliare şi acţiuni, la 120 de milioane de euro. Din 2012, a început, însă, decăderea lui Cornu.

Firmele acestuia au intrat una câte una în insolvenţă, iar una dintre ele a fost deja falimentată, vorbim despre C&C MH Confort, din Severin. Acum, a tras obloanele şi peste TVT89, pe care o avea de cinci ani. „TVT89 a fost prima televiziune privată din Timişoara. A cumpărat licenţa de la cel care o deschisese imediat după Revoluţie, în 2009, iar acum a închis-o. În noaptea de vineri spre sâmbătă a emis pentru ultima oară. În jur de 30 de oameni au rămas pe drumuri", ne-au dezvăluit surse din rândul foştilor angajaţi. Anul trecut a închis şi ziarul online Mehedinţeanul, unde iubita sa, Marina Almăşan, avea o rubrică săptămânală, de pe urma căreia câştiga un salariu lunar de 1.000 €.

În această clădire a avut sediul televiziunea lui Cornu

simeon stalpnicul png

În septembrie, Georgică a renunţat şi la licenţele pentru Televiziunea Arad şi Radio Arad, pe care le-a cedat societăţii Armedia Group, al cărei patron este un apropiat al primarului Aradului, Gheorghe Falcă. „Urmează să închidă şi Izometal, unde îşi câştigă pâinea 700 de muncitori. Cornu e falit. Nu mai rămâne cu nimic. Nici la şefia Camerei de Comerţ nu mai este dorit de membri, astfel că la anul, când îi expiră mandatul, nu va mai fi reales ", ne-au mai precizat apropiaţii bărbatului. În plus, toate conturile i-au fost blocate, iar averea sechestrată, întrucât împrumuturile de milioane de euro făcute pe la bănci au fost girate cu averea personală. Până şi casele în care locuiesc soţii Cornu, dar şi manejul de la ferma din Hernecova, sunt ipotecate şi au fost scoase la vânzare de bancheri. Şi asta pentru că banii nu au fost returnaţi şi nici dobânzile nu au fost achitate în ultimii ani.

Cornu: «Nu am avut de unde să dau creditele înapoi la bănci»

"Nu am putut să evit situaţia de a intra în faliment. Mai multe firme au intrat în insolvenţă. Am fost prins cu băncile, nu am de unde să dau creditele înapoi la bănci în condiţiile în care am de recuperate peste 40 de milioane de lei pentru lucrări efectuate. A trebuit să garantez cu firmele, printre care şi cu TVT89", ne-a declarat chiar Georgică Cornu. "Regele asfaltului din Banat" susţine că televiziunea "mergea pe zero", însă a garantat creditul şi cu TVT89.

"Îmi pare rău după tot ce nu mai este, nu doar după TVT89. Emisia se opreşte în noaptea de vineri spre sâmbătă. Televiziunea nu e o afacere profitabilă. Datorii au şi cei de la Antena şi B1. Am crezut în economia de piaţă şi am realizat credite, însă cei cu care am lucrat s-au dovedit neserioşi. Adică statul, pentru că în lucrări de infastructură cu statul lucrezi. Nu e normal să iei credite şi cei pentru care faci lucrări să nu te plătească şi să te lase să dai faliment", a mai spus Cornu. Regretul lui Cornu pentru TVT89 este cu atât mai mare cu cât şi-ar fi dorit ca Marina Almăşan, iubita sa, să fie cea care va prelua frâiele televiziunii. Fosta vedetă de la TVR nu a apucat însă să debuteze la televiziunea lui Cornu. (Ştefan Both)

Vedeta tv a dat 1.500 € pe operaţii de întinerire

În ediţia de ieri, Click! a scris despre faptul că Marina Almăşan a apelat deja la bisturiu, pentru a scăpa de ridurile formate în jurul ochilor. Petele maronii, care apar după asemenea intervenţii, au dat-o de gol pe vedeta tv, care a fost surprinsă zilele trecute la un eveniment.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
echipa film trei km pana la capatul lumii jpg
spion roman jpg
carne de porc craciun jpg
bacalaureat jpg
vant puternic Inquam Photos jpg
bucuresti storia jpg
femeie stranut  jpg
Mango Mannheim O6 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net