Iurie Darie învaţă din nou să meargă!
Iurie Darie luptă din toate puterile care i-au mai rămas ca să se pună pe picioare. Internat de aproape o săptămână la un centru special, actorul de 83 de ani face zilnic recuperare.
Operaţia pe creier la care a fost supus îndrăgitul actor Iurie Darie a lăsat urme adânci în trupul lui firav.
El este internat la Complexul de Servicii Sociale „Floarea Roşie" din Bucureşti, unde face recuperare medicală sub atenta supraveghere a specialiştilor.
Medicii de aici au stabilit două şedinţe pe zi pentru pacient, în cadrul cărora Darie face exerciţii pentru a învăţa să meargă din nou.
„Poate sta deja în picioare şi reuşeşte să facă doi-trei paşi, sprijinit. După două săptămâni, medicii vor continua cu alte exerciţii de mers cu cadrul sau în baston", ne-a spus Anca Pandrea, femeia care îi este alături.
În incinta centrului care este foarte bine dotat, Iurie Darie are parte zilnic şi de un meniu atent ales.
„Puiul meu este hrănit foarte bine, nici o masă nu este lipsită de carne, pentru că sunt necesare proteinele şi fierul.
Ciorbiţe de pui, grătar din peşte sau vită asortată cu legume sau pilaf.
Pe lângă mesele de aici, eu îi mai cumpăr somon, pentru că-l ajută foarte mult la dezvoltarea creierului, un lucru esenţial în perioada de recuperare.
Îl vitaminizez cu fructe sucuri naturale. Vreau să-l pun cât mai repede pe picioare ca să scape de căruciorul acela cu rotile", ne-a mai declarat Pandrea.
Ar putea pleca la tratament în Israel
Perioada de recuperare ţine cont în primul rând de voinţa pacientului, spun medicii.
Aşa arată Centrul „Floarea Roşie”
La centrul „Floarea Roşie", Iurie Darie face recuperare şi se poate plimba, deocamdată în scaunul cu rotile, prin curtea plină de verdeaţă.
La uşa salonului lui Iurie Darie se află scaunul său cu rotile
În funcţie de progresele pe care actorul le face, Marius Lăcătuş, directorul general este dispus să-l trimită, cu un avion, pe cheltuiala lor, într-o clinică din Israel pentru ca recuperarea să fie totală.
Mai multe persoane bolnave sunt internate aici
Această plecare ar putea fi posibilă, după spusele medicilor, peste două luni.