John Corbett speră la un "Sex and the City 3" - VIDEO

Ultima actualizare:

Cu toate astea, John, ce-l interpretează pe Aiden în film, crede că dacă pelicula va face îndeajuns de mulţi bani, atunci cu siguranţă va apărea şi un SATC 3, informează www.femalefirst.co.uk.

El a spus celor de BuzzSugar: "Ştiu că au existat nişte critici nu tocmai pozitive, dar noi nu muncim pentru acei oameni, ci pentru fani. Corect, întreaga producţie este şi o afacere, iar dacă acest film va face îndeajuns de mulţi bani, hai să-l facem şi pe următorul.

Cred că şi fetele îşi doresc acelaşi lucru şi toate sunt într-o dispoziţie de milioane, iar Michael Patrick King are foarte multe idei".

În timpul în care actorul se gândeşte că un al treilea lungmetraj ar putea fi lansat, nu crede că Aiden va mai face parte din poveste, dar recunoaşte că este deschis sugestiilor:

"Nu cred că Aiden va reveni, dar eu sunt deschis. Dacă revine, cred că trebuie să ducem acţiunea la un cu totul alt nivel şi să avem nişte momente de înşelat foarte reale.

Nu poate să revină doar pentru câteva săruturi, trebuie să revină şi să aducă un pic de piper, dacă înţelegeţi ce vreau să spun".

"Sex and the City 2" a avut săptămâna trecută premiera în România.

Citeşte şi:

Andreea Esca a purtat o tiara precum Jessica Parker la avanpremiera "Sex and the City 2"

"Sex and the City 2" a ajuns pe locul I în box office-ul britanic! - VIDEO

Actriţele din "Sex and the City" vorbesc despre legalizarea căsătoriei între gay! - VIDEO

Kim Cattrall spune adio scenelor de sex şi nudităţii! - VIDEO

Spectacol vestimentar la premiera "Sex and the city 2", de la New York FOTO - VIDEO"Sex and the City 2" se preconizează a fi noul hit al verii! Ce zici? - FOTO - VIDEO



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Sfantu Gheorghe, foto Shutterstock jpg
permis conducere pexels jpg
Bucuresti pixabay jpg
ger1 jpg
mostenire casa jpg
portofel gol jpg
michael wallhead tomberon record mondial guinness jpg
donald trump getty jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net