La 71 de ani, scutit de taxă că este orfan

Ultima actualizare:

    Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava  va avea din octombrie un cursant de 71 de ani
Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava va avea din octombrie un cursant de 71 de ani

Un sucevean de 71 de ani a fost scutit de la plata taxei de înscriere la facultate, în valoare de 120 de lei, după ce a depus la secretariat acte doveditoare că i-au murit ambii părinţi.

Mihai Burac, este cel mai bătrân cursant al instituţiei de învăţământ superior din Suceava.

A fost admis al 14-lea, la specializarea Limba şi Literatura Ucraineană şi Limba şi Literatura Română, cu media generală 5,79.

Inedită nu este doar vârsta viitorului student, ci şi faptul că Mihai Burac a cerut scutire de taxă pentru înscriere, în valoare de 120 de lei, pe motiv că este orfan.

„Aşa scria în broşura universităţii, că cei orfani de ambii părinţi beneficiază de scutirea taxei. Eu sunt orfan, mama a murit în 1978, iar tata în 2001", a declarat cu seninătate Mihai Burac. Membrii comisiei de evaluare au analizat cererea candidatului de 71 de ani şi au decis să fi aprobată.

„Conform metodologiei, trebuie să acordăm scutirea de taxă deoarece nicăieri nu este precizată limită de vârstă", a declarat Cătălina Pânzaru, secretar al comisiei de admitere.

Chiar dacă va fi admis pe locurile „cu taxă", este hotărât să termine studiile şi să se înscrie la masterat, deşi are o pensie de 649 de lei, iar un an de studiu costă 2.000 de lei. A trăit o viaţă singur, nu a fost căsătorit şi nici nu are rude în viaţă.

«S-a încadrat în prevederile metodologiei de înscriere»

„Pentru că se încadra în prevederile metodologiei de înscriere la facultate, candidatului i s-a aprobat scutirea de la plata taxei de înscriere", Adrian Graur, rector Universitatea „Ştefan cel Mare" Suceava.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Accident limitator inteligent FOTO Info Trafic Romania png
image
image
image
image
image
image
cladiri  jpg
limitator viteza jpg
bloc pexels jpg
test bețe de chibrit jpeg
stema Romaniei  jpeg
index logo webp
vitamine esentiale pentru mamele care alapteaza jpg
rosii  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net