Lider islamist: România, ţintă a atacurilor teroriste

Lider islamist: România, ţintă a atacurilor teroriste

Ultima actualizare:

    Şeicul Omar Bakri
Şeicul Omar Bakri

Şeicul radical Omar Bakri afirmă că România şi Bulgaria sunt ţinte legitime pentru că luptă în Afganistan şi pentru că „sunt pământuri islamice”.

Liderul islamist se referă la faptul că Imperiul Otoman a dominat zona Balcanică şi a Mării Negre mai bine de 400 de ani.

„Dacă islamul a intrat odată pe un tărâm, acesta devine islamic şi musulmanii sunt obligaţi să-l elibereze într-o zi. De exemplu, Spania este pământ islamic, la fel şi Europa de est:  România, Albania, Macedonia, Serbia, Kosovo şi Bosnia”, a declarat şeicul Omar Bakri într-un interviu acordat ziarului bulgar „24 Chasa”.

Potrivit acestuia, „din cauza trupelor sale din Afganistan şi Irak şi din cauza colaborării sale militare cu Israelul, Bulgaria devine şi o ţintă legitimă. Noi credem că putem face atentate în inima Bulgariei. Putem să facem acest lucru şi în România şi în alte state. Asta depinde de tactica şi de strategia concretă”.

Omar Bakri (născut în Siria în 1958) este un lider extremist islamist, foarte cunoscut în Marea Britanie, unde a locuit timp de 19 ani ca urmare a expulzării sale din Arabia Saudită. El a avut un rol important în dezvoltarea mişcării politice Hizb ut-Tahrir în Marea Britanie. După atentatele de la metroul Londra din 2004, el a părăsit Regatul Unit şi s-a stabilit în Liban.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Știrea momentului în România www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
salata calda jpg
Nicușor Dan, jurnalistul Ovidiu Vanghele jpg
pasajul unirii jpg
ssssssssssss 890x428 jpg
close up hand holding calculator jpg
Infecție holeră
Trenurile din Gara de Nord ai avut mari întârzieri FOTO Inquam Photos Octav Ganea jpg
image png
image
image